|
primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
Ziua Femeii este cea mai bună ocazie de conştientizare a inechităţilor de gen, a discriminărilor şi a violenţei de orice fel împotriva femeilor
„Astăzi, de 8 martie, când se sărbătoreşte în toată lumea Ziua Femeii, am tras un semnal de alarmă de la tribuna Parlamentului României cu privire la eliminarea tuturor inechităţilor, discriminărilor şi, în special, a oricăror forme de violenţă fizică, verbală sau de altă natură asupra femeilor.
Trebuie să ne implicăm cu toţii în această problemă şi, de asemenea, să încurajăm cetăţenii să ia atitudine atunci când sunt martorii unor conduite discriminatorii sau agresive faţă de femei. Fiecare situaţie în parte trebuie tratată cu maximă seriozitate şi indiferent de agresor, societatea, şi cu precădere cei care sunt abilitaţi de lege, trebuie să nu mai întoarcă privirea sau să închidă ochii. Altfel, devenim cu toţii complici la suferinţa femeilor care sunt victime ale acestor comportamente", a declarat Alexandra Huţu.
Cu toate că în ultimii ani au fost realizate progrese importante în domeniul educaţiei, a pieţei muncii şi a legislaţiei egalităţii de gen, atât în ţara noastră, cât şi în restul statelor din lume continuă să fie înregistrate foarte multe plângeri şi sesizări cu privire la violenţa, discriminarea şi inechitatea dintre femei şi bărbaţi pe toate planurile de la viaţa conjugală, până la şcoală, carieră şi statut social.
„Trebuie să vedem realitatea, să conştientizăm această problemă şi să acţionăm la nivel legislativ şi la nivel local, prin toate instrumentele disponibile. Deşi acest fenomen încă afectează mii de femei, iar situaţia nu e tocmai fericită, urez tuturor femeilor să-şi conştientizeze puterea, să-şi păstreze rezistenţa, să nu-şi piardă gingăşia şi să continue să semene în jurul lor bunătate şi dragoste", a subliniat parlamentarul social-democrat.
Statisticile oficiale arată că 3.000 de femei sunt agresate în fiecare zi în România.
|