Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Elena Dinu (Grupul parlamentar al PSD)
PSD vrea să reducă la maximum impactul economic şi social al războiului din Ucraina asupra românilor

Partidul Social Democrat are o poziţie fermă în ceea ce priveşte sprijinul acordat refugiaţilor din Ucraina, dar, în acelaşi timp, atrage atenţia şi asupra ajutorului pe care statul trebuie să îl acorde românilor, confruntaţi cu probleme, mai ales după aceşti doi ani grei de pandemie şi în actualul context internaţional delicat generat de războiul din estul Europei.

Acesta a fost mesajul transmis de preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, cu ocazia vizitei recente în Româniaa vicepreşedintelui Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris. „România se află acum în prima linie a democraţiei occidentale şi contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună”, a afirmat liderul social-democrat, în cadrul întâlnirii cu înaltul demnitar american.
Marcel Ciolacu a asigurat-o pe Kamala Harris de angajamentul total al ţării noastre în protejarea valorilor democratice, precum şi a intereselor de securitate pe care naţiunile noastre le au în calitate de aliaţi NATO.
În acest context, preşedintele PSD a cerut o intensificare a parteneriatului strategic al ţării noastre cu Statele Unite ale Americii pe componenta economică, dinamizarea cooperării din acest punct de vedere fiind în prezent fundamentală pentru noi. Avem nevoie cu prisosinţă de dezvoltarea şi prioritizarea investiţiilor americane în ţara noastră, mai ales în domenii precum energie, apărare, comerţ şi sectoarele financiare.
În acelaşi timp, însă, PSD susţine că trebuie să fim pregătiţi pentru a reduce impactul direct pe care îl are războiul din Ucraina asupra ţării noastre. Ne aflăm astăzi, cu certitudine, în faţa unor noi şi inedite provocări, nu doar de securitate naţională, ci şi de ordin umanitar, social şi economic.
Trebuie să ne gândim mult mai mult la familiile noastre şi la copiii noştri, să vedem care sunt cele mai optime soluţii pentru a fi afectaţi cât mai puţin posibil de acest război mârşav de la graniţele României. Românii au ajutat şi vor ajuta Ucraina în acest moment dificil, dar avem nevoie de întregul sprijin şi suport din partea partenerilor noştri din SUA pentru ca impactul economic şi social asupra ţării noastre să fie cât mai redus.
Neîndoielnic, cu toţii asistăm la o nouă realitate, una dificil de gestionat, ce conţine provocări reale la adresa vieţii oamenilor, îndeosebi în ceea ce priveşte latura economică şi socială. Din acest punct de vedere, consider că este vital ca, pe lângă susţinerea acordată în mod remarcabil refugiaţilor care ajung în România, problemele actuale ale românilor trebuie să constituie o prioritate de grad zero a Guvernului.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:33