|
primită de la domnul deputat Mihai Ioan Lasca (neafiliat)
”Cine dă comenzi României? Rusia sau Uniunea Europeană?”
Următoarea declaraţie politică (titlu: ”Cine dă comenzi României? Rusia sau Uniunea Europeană?”) a fost susţinută în cadrul şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 12.04.2022:
”Stimaţi colegi, cunoscuta Ileana Vulpescu, distinsă cu medalia Ordinului Naţional «Steaua României» , a spus despre poporul român: ”Dacă poporul ăsta va fi cândva şters de pe hartă, nu va fi nici fiindcă l-ar ocupa ruşii, turcii, americanii, indienii, chinezii; ci din indolenţa, pasivitatea, lipsa de civism, din propria nepăsare şi din complicităţile interne oferite oricărui inamic”.
Astăzi, aceste vorbe se potrivesc mai bine ca oricând. România a fost trădată de peste 30 de ani de cei care au condus-o şi au pretins că vor fi salvatorii ei. Nici ziua de astăzi nu este deloc diferită de minciunile de după Revoluţia din ’89. Ieri, unicul candidat la funcţia de preşedinte al PNL, premierul Nicolae Ciucă, anunţa momeli pentru români: 3.000 lei brut în agricultură şi industria alimentară (mai exact şi mai pe româneşte 1.774 lei în mână sau vreo 360 de euro), câteva milioane de euro pentru mediul privat (bineînţeles că pentru serurile experimentale care vor fi expirate în curând s-au alocat sume de ordinul sutelor de milioane) şi diverse promisiuni bazate pe bani europeni din luna iulie 2022.
Mai pe scurt, tot ce este bun nu se va întâmpla de-ndată, ci va urma să se întâmple, un fel de morcov atârnat de-un băţ în faţa măgarului ca să ducă greul în spate fără să se plângă.
Azi, românii îşi dau seama că morcovul este minciuna permanentă şi se întreabă pe bună dreptate ce ne-a adus bun Uniunea Europeană?
Oare cine ne-a călcat în picioare credinţa creştin ortodoxă prin impunerea acceptării ideologiei LGBT? Rusia sau UE?
Oare unde ajunge lemnul din pădurile României? În Rusia sau în UE?
Oare cine ne interzice să creştem porci în ogradă? Rusia sau UE?
Oare unde ajung profiturile uriaşe ale companiilor multinaţionale? În Rusia sau în UE? Oare cine a cumpărat la preţ de fier vechi industria României? Rusia sau UE?
Oare cine ne-a şantajat să ne injectăm cu seruri experimentale în urma cărora au murit şi încă mor oameni? Rusia sau UE?
Oare cine a impus protocoalele criminale în spitale din cauza cărora bolnavii cronici nu au primit serviciile medicale necesare? Rusia sau UE?
Orice război militar este şi un război economic. Cine nu crede asta îl invit să ne spună despre cât de calde vor fi casele românilor în iarna următoare. Ucraina cumpără acum gaz din Ungaria, iar Ungaria cumpără gaz din Rusia. Alte ţări au pus şi vor pune proprii cetăţeni şi interesele naţionale mai presus de jocurile economice ale unor profitori.
Toate sancţiunile impuse Rusiei de către UE s-au întors ca un bumerang împotriva propriilor cetăţeni. Probabil că asta s-a dorit de la început pentru a continua instaurarea controlului asupra europenilor prin frică şi şantaj. Există o vorbă care spune că nu oricine îţi întinde o mână înseamnă că vrea să te şi ridice.
Viitorul României aparţine Patrioţilor! Aşa să ne ajute Dumnezeu! ”, a precizat deputatul independent Lasca Mihai-Ioan.
|