Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Ervin Molnar (Grupul parlamentar al PNL)
Un nou început pentru Partidul Naţional Liberal

Fără îndoială, alegerea primului ministru Nicolae Ciucă în funcţia de preşedinte al formaţiunii reprezintă un nou început pentru Partidul Naţional Liberal.

Cu siguranţă, partidul avea nevoie de o reîmprospătare la vârf, de o dinamizare a managementului de conducere, iar premierul este cel mai potrivit om pentru a se ocupa de reclădirea PNL.
Cred că s-a luat cea mai bună şi mai potrivită decizie în acest sens, în condiţiile actuale ale barometrului electoral şi în conformitate cu evoluţia formaţiunii din ultimele luni. Din păcate, a existat o curbă descendentă reală cu fosta conducere la cârmă şi era evident că avem nevoie de o schimbare de direcţie, de o nouă abordare, de o viziune modernă şi pragmatică, pe care le va aduce cu siguranţă primul ministru Nicolae Ciucă.
Sunt încrezător, aşadar, că Moţiunea „Uniţi pentru o Românie stabilă şi puternică”, cu care noul preşedinte a câştigat în cadrul recentului Congres, a meritat să fie votată şi merită să fie susţinută, deoarece acesta este dezideratul pentru care PNL şi-a asumat actul guvernării, în plină pandemie şi într-o perioadă extrem de grea pentru toţi românii.
Valorile în care cred toţi liberalii trebuie să ne motiveze, să ne unească, să ne facă să ne îndeplinim obiectivele politice, în scopul unei vieţi mai bune pentru fiecare român. Valorile politicii de dreapta sunt cele care au modernizat România şi în trecut, iar acum, sunt convins, o pot face şi în viitor.
Libertatea individuală, garantarea proprietăţii private, solidaritatea socială şi grija faţă de semeni, antreprenoriatul generator de bunăstare, precum şi valorile noastre tradiţionale, Familia, Școala, Biserica, Armata, care ne dau identitatea naţională şi respectul faţă de tradiţii şi înaintaşi, sunt valorile de la care PNL nu a abdicat niciodată şi ele vor fi perpetuate mult mai dinamic de acum înainte. PNL a fost, de la sfârşitul secolului XIX şi până în prezent, partidul modernizării şi al dezvoltării, o formaţiune raliată valorilor europene şi euro-atlantice, pe care trebuie să le consolidăm pe mai departe, în cadrul Uniunii Europene şi NATO.
Am încredere că, dincolo de acest moment al alegerii premierului Nicolae Ciucă în funcţia de preşedinte, PNL va fi capabil să îşi recâştige încrederea în forţele proprii, dar şi a românilor în noi. PNL nu stă într-un singur om, întotdeauna şi-a dovedit forţa colectivă, mai ales prin aleşii din teritoriu.
În concluzie, sunt optimist că PNL a ieşit întărit din această schimbare la nivel înalt, iar împreună vom reuşi depăşirea şi stabilizarea situaţiei actuale, precum şi găsirea soluţiilor viabile de ajutor al românilor şi de dezvoltare a economiei României, pentru a asigura un viitor cu speranţe copiilor noştri. Dacă vom fi mai uniţi şi mai eficienţi, sunt sigur că vom reuşi!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:33