|
primită de la doamna deputat Viorica Sandu (Grupul parlamentar al PSD)
Am prezentat, în calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, colegilor deputaţi, rapoartele de adoptare pentru PLX 443/2021 şi PLX 218/202, două proiecte importante pentru #români, dezbătute şi votate miercuri, 27 aprilie 2022, de plenul Camerei Deputaţilor.
I. Primul dintre acestea este un proiect de aprobare a OUG 12/2021 şi vizează prelungirea perioadei de realizare a programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor, respectiv suplimentarea surselor de finanţare prin Fondul pentru mediu. În felul acesta, se asigură continuitatea următoarelor proiecte:
1. Reabilitarea zonelor fierbinţi Zlatna - subprogram al Amenajării râului Ampoi şi a afluenţilor săi în zona oraşului Zlatna;
2. Managementul regional al deşeurilor urbane şi ecologizarea rampelor de deşeuri din judeţul Satu Mare;
3. Extinderea şi reamenajarea Parcului zoologic şi de agrement Turda (judeţul Cluj).
II. Cel de-al doilea proiect modifică OUG 3/2021 şi prevede #măsuri_privind_recrutarea_şi_plata_personalului_implicat_în_procesul_de_vaccinare_împotriva_COVID-19.
A fost stabilită sursa de finanţare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, iar personalului care îşi desfăşoară activitatea în centrele de vaccinare îi este permis să încheie contracte de prestări servicii ca persoane fizice, chiar dacă nu deţin certificate de înregistrare fiscală şi CIF.
De asemenea, prin acest act normativ, s-a stabilit că activitatea acestora constituie vechime în muncă şi stagiu de cotizare şi pentru personalul sanitar cu pregătire superioară, în baza CIM, cu timp parţial încheiat cu unitatea sanitară publică.
|