Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Elena Hărătău (Grupul parlamentar al PNL)
Un gând pios pentru eroii noştri care nu mai sunt. Mulţi ani, cu sănătate, tuturor veteranilor de război!

În fiecare an, la 29 aprilie, se sărbătoreşte Ziua veteranilor de război. Data la care este marcată această zi aminteşte de 29 aprilie 1902, când regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de ”veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război.

La articolul 2, Înaltul Decret Regal din 29 aprilie 1902 prevedea: ”Pentru ca fiecărui ostaş veteran să i se asigure liniştea şi ocupaţiunea pentru restul de viaţă, i se vor pune la dispoziţie cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generaţiile viitoare”, notează site-ul oficial al Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.
Astfel, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă. În Războiul de Independenţă (1877-1878) s-au sacrificat 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii, notează site-ul menţionat anterior.
De asemenea, după Primul Război Mondial, încheiat în anul 1918, au fost adoptate şi alte legi, prin care participanţii la campaniile militare şi urmaşii lor au primit diferite drepturi şi avantaje reparatorii.
Astfel, prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial, care au fost decoraţi cu Medalia ”Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920 li s-au creat condiţii speciale de pensionare, potrivit volumului ”Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010). În 1927, prin Decretul – lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră în Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul ”Mihai Viteazul” li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi.
Potrivit datelor publicate pe site-ul menţionat, în războiul sfânt de reîntregire, încununat în România Mare, a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, mai exact peste 880.000 de militari, iar izbânda finală a fost plătită cu jertfa a peste 335.000 morţi şi dispăruţi, a peste 75.000 de invalizi şi a circa 650.000 de morţi din rândul populaţiei civile. Totodată, în cel de-al Doilea Război Mondial, armata României a mobilizat peste 790.000 de militari, din care peste 92.000 au murit, peste 33.000 au fost răniţi şi peste 360.000 au fost declaraţi dispăruţi pe cele două fronturi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:02