|
primită de la domnul deputat Radu Marcel Tuhuţ (Grupul parlamentar al PSD)
Întâlnire constructivă alături de colegii din întreaga zonă a Munţilor Apuseni!
După mai multe întâlniri cu organizaţiile locale din mai multe unităţi administrativ-teritoriale ale Munţilor Apuseni, a venit timpul să facem şi o întâlnire mai mare, cu prezenţa activă a colegilor din 24 de localităţi, inclusiv de la Teiuş şi Stremţ.
Au participat primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali, preşedinţi de organizaţii şi colegi implicaţi în activitatea noastră. Le mulţumesc pentru prezenţă şi pentru activitatea pe care o desfăşoară în fiecare zi. Munţii Apuseni au nevoie de o guvernare cu măsuri specifice de stânga, de programe sociale, de sprijin economic direct şi de proiecte investiţionale. Moţii din zonele defavorizate trebuie să beneficieze de avantajele care li se cuvin, conform legii. Muncim pentru îmbunătăţirea infrastructurii rutiere şi dezvoltarea turismului, acces la servicii sanitare şi la o educaţie de calitate.
Îmi doresc ca localităţile din Apuseni să prospere, nu să se depopuleze; tradiţiile şi obiceiurile să meargă mai departe, nu se să piardă în negura timpului; cei care ne vizitează să se bucure de viaţa frumoasă şi liniştită de la munte, iar copiii noştri să crească frumos acasă!
|