Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la preşedintele Comisiei pentru tineret şi sport, doamna deputat Oana Silvia Țoiu (Grupul parlamentar al USR)

Li se tot spune că viitorul e al lor, dar asta este ca şi cum ai promite că vine răsăritul. E corect dar se întâmplă oricum.

Prezentul este miza, de fapt, pentru mine, şi nu amânarea vocii şi perspectivei lor pentru mai încolo, când o veni viitorul ăla al lor. Ca viitorul nu doar să vină orişicum, ci să fie #unviitorbunacasă e deja târziu dacă nu luăm decizii mai bune mai repede.
Cât sunt tinerii prezenţi la masa deciziilor care îi afectează?
Cât au ACUM resursele ca să îţi poată dezvolta cariera, familia şi comunitatea aşa cum visează?
Cât îi ascultăm?
Vorbim mai mult despre ei decât cu ei şi asta trebuie să înceteze.
Vă urez de #2mai #ZiuaNaţionalăaTineretului putere pentru visele voastre, puterea dată împreună de cei care cred că societăţile pot fi juste pentru fiecare om, că economiile se pot dezvolta fără a distruge mediul şi că diversitatea alegerilor nu ne va îndepărta ci va îmbogăţi prin diversitate comunităţile în care cresc.
În teme esenţiale, ca mediul sau empatia şi incluziunea socială, libertatea, aţi fost mereu înaintea celorlalte generaţii, aşa cum şi generaţia părinţilor noştri a fost înaintea alor lor şi tot aşa.
Din rolul meu însă o urare nu are consistenţă decât dacă e însoţită de muncă şi de o listă de direcţii de lucru. La ce muncim pentru asta şi pe ce să ne ţineţi la socoteală ?
Nimic pentru tineri fără tineri. Invitaţia de a lua parte la dezbaterile şi deciziile legilor care îi privesc, la şedinţele săptămânale ale Comisiei pentru tineret şi sport a Camerei Deputaţilor. Deschidem registrul de transparenţă pentru organizaţiile non-guvernamentale şi organizaţiile de tineret pentru a le transmite documentele de lucru şi invitaţiile de a lua parte la lucrările comisiei.
Scrieţi-ne la cp24@cdep.ro / whatsapp +40 (791) 083 388 cu detalii despre activitatea organizaţiei şi persoana de contact.
Acces la bani, pentru că nu vă putem cere să luaţi parte la construcţia acestui viitor şi să vă sprijiniţi colegii de generaţie să recupereze dacă au rămas în urmă doar cu entuziasm şi voluntariat şi idei bune. Tocmai pentru că nu sunteţi sub teancuri prăfuite de dosare cred că resursele de intervenţie publică trebuie folosite alături de voi. Concret.
  • Susţinerea naţională şi europeană pentru ca organizaţiile de tineret să devină parteneri pentru finanţările pentru NEETS. Am organizat o primă dezbatere în Parlament în acest sens cu MIPE şi MTFES, ale căror concluzii încep să dea roade.
  • Îmbunătăţirea legislaţiei care permite primăriilor să aloce finanţări nerambursabile pentru #orase prietenoase cu copiii şi tinerii.
    Un cadru legal, strategic şi operaţional care să pregătească bine viitorul.
  • Legea tineretului
  • Monitorizarea şi contribuţia la Strategia Naţională pentru Tineret.
  • Implicarea tinerilor în Parlament în discuţii despre Planul Naţional de Acţiuni în perioada de transparenţă.
    Muncă
    Vrem să înţelegem de la voi, de la antreprenori, părinţi şi profesori cum ar putea funcţiona mai bine ucenicia, stagiile de practică, internship-urile şi formarea începătorilor la locul de muncă pentru a le îmbunătăţi.
    Drepturile şi demnitatea fetelor.
    Ăsta este un subiect special pentru mine pentru că sunt mamă de fete, dar şi pentru că avem un număr record de mame minore şi că nu simt că peste tot fetele sunt în siguranţă.
    Legea pe care am coiniţiat-o pentru a stabili o vârstă a consimţământului în România, aşa cum au şi celelalte state membre UE, pentru a nu mai putea permite abuzul fetelor.
    Am depus anul trecut legea pentru absorbante gratuite în şcoli. A fost votată în unanimitate de Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi până întruneşte sprijinul necesar în Parlament continuă cu programe locale pilot în Bucureşti. —----------------------------------
    Date statistice
  • Potrivit datelor oferite de I.N.S., în România sunt 5,7 milioane de tineri (cu vârsta cuprinsă între 14-35 ani).
  • În anul 2021, aproximativ 42% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani locuiau împreună cu părinţii, cifre în creştere faţă de anul precedent (40% în 2020).
  • Persoanele care locuiesc în condiţii inadecvate au fost estimate, în 2019, la aproximativ 15.000 la nivel naţional, cu o concentraţie ridicată (88%) în marile oraşe şi municipii, în special în Bucureşti cu aproximativ 5.000 de persoane, dintre care cel puţin un sfert erau copii şi tineri cu vârsta sub 35 de ani.
  • La 1 ianuarie 2022 existau 21.544 locuinţe pentru tineri sub 35 de ani construite prin ANL şi un număr total de cereri aproape dublu (38.976).
  • În 2020, 41% din populaţia UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani avea studii superioare complete, România fiind pe ultimul loc în Uniunea Europeană la nivelul de educaţie terţiară; În condiţiile în care statele membre UE şi-au stabilit ca obiectiv creşterea la 45% a procentului populaţiei UE cu vârsta între 25 şi 34 de ani cu studii superioare complete până în 2030, procentul României este de aproximativ 25%.
  • Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:47