|
primit de la preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale)
În data de 11 mai 2022, preşedintele Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol, s-a întâlnit cu E.S. domnul Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România.
Cu acest prilej, domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol a fâcut o scurtă prezentare a Comisiei şi a obiectivelor sale.
Ştiinţa, cercetarea şi inovarea au fost principalele subiecte abordate în contextul dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-moldovene.
S-au purtat discuţii referitoare la dezvoltarea colaborării dintre Academia Română şi cea din Republica Moldova, în acest sens identificându-se o serie de soluţii cu privire la armonizarea legislativă din domeniul cercetării.
Domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol a propus o întâlnire anuală a Comisiei pentru ştiinţă şi tehnologie a Camerei Deputaţilor - Parlamentul României cu Comisia de cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului Republicii Moldova.
La finalul întâlnirii domnul deputat Dragoş Gabriel Zisopol a adresat invitaţia E.S. domnul Victor Chirilă, Ambasadorul Republicii Moldova în România, de a participa în ziua de marţi, 17 mai 2022, la Vernisajul expoziţional cu tema “Petrolul şi gazele naturale româneşti - istorie în imagini”, organizat împreună cu Academia de Ştiinţe Tehnice din România la Palatul Parlamentului.
|