Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Christine Thellmann (Grupul parlamentar al PNL)
Parlamentari şi un grup de lucru de la Ministerul Turismului au participat la o întâlnire găzduită de Consiliul Judeţean Sibiu pentru dezbaterea HG privind traseele turistice pedestre

Joi, 12 mai, la invitaţia deputatei PNL, Christine Thellmann, şi a preşedintei Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, a avut loc, la Sibiu, o dezbatere pe subiectul normelor care să armonizeze situaţia din teren cu cadrul legislativ şi invers, astfel încât reţeaua de trasee pedestre din România să dispună de cele mai bune premise de legiferare.

La acest eveniment au participat reprezentanţii Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, domnul Dimitrie Horaţiu Clepan, Secretar de Stat, şi domnul George-Bogdan Borună, director general al Direcţiei Generale de Turism, alături de Adrian Bibu, Administrator public al judeţului Sibiu, reprezentanţi ai echipei „Anii Drumeţiei” din cadrul Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu, SPJ Salvamont Sibiu, Jandarmeria Montană şi principalii actori din zona turismului sustenabil din judeţul Sibiu.
Scopul dezbaterii a avut ca punct de plecare dorinţa de a împărtăşi exemple de bune practici demarate în judeţul Sibiu, în contextul reglementării la nivel naţional a traseelor de drumeţie pedestră din zona colinară a României.
Punctul de pornire al discuţiilor a fost „Ghidul de Bune Practici pentru Amenajarea Traseelor de Drumeţie Pedestră şi de Cicloturism din Zona Montană şi Colinară a Judeţului Sibiu” adoptat anul trecut de Consiliul Judeţean Sibiu şi care constituie o bază importantă de lucru pentru realizarea Normelor de implementare a Hotărârii de Guvern privind crearea, amenajarea şi omologarea traseelor turistice pedestre, iniţiată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.
Concluziile formulate în cadrul grupului de lucru se referă la importanţa aspectului unitar al traseelor de drumeţie, rezultat al înţelegerii că un mod standardizat de infrastructură şi o gândire integrată reprezintă factorii definitorii în dezvoltarea turismului.
Evenimentul s-a încheiat cu o vizită în teren pe unul dintre traseele de drumeţie pedestră din zona colinară, amenajat în cadrul Programului „Anii Drumeţiei”.
Christine Thellmann, deputat PNL Sibiu:
Nu mai vorbim demult de o nişă care trebuie legiferată. Zona colinară aduce beneficii turistice şi economice care trebuie valorificate. Să avem o lege care reglementează traseele turistice de drumeţie pedestră în zonele colinare este unul dintre obiectivele mandatului meu. Pornind de la iniţiativa mea legislativă, am aflat că la Ministerul Turismului existau deja discuţii pe acest subiect şi am găsit chiar un draft de Hotărâre de Guvern, la care îmi aduc aportul. Organizarea dezbaterii acestui proiect de HG la Sibiu este dovada interesului şi implicării mele în reglementarea domeniului. Mă bucur de buna colaborare cu ministerul, care a avut deschiderea să preia din propunerile mele pentru îmbunătăţirea proiectului de HG, cu preşedinta CJ Sibiu, colega mea Daniela Cîmpean şi cu echipa de la Anii Drumeţiei.
Țin foarte mult la adoptarea acestei legi pentru că este cerută de oameni, de turişti, de mulţi dintre cei care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Și ca viceprimar, şi ca deputat, n-am avut alte proiecte decât cele pe care cetăţenii mi le-au indicat.
„Ne bucurăm că acţiunile şi direcţiile strategice pe care le aplicăm la nivel judeţean au ecou şi la nivel naţional şi ne bucurăm să fim gazdele evenimentului. Traseele de drumeţie nu se termină mereu la graniţa unităţilor administrativ teritoriale şi de aceea susţinem standardizarea infrastructurii de drumeţie la nivel naţional”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu.
George-Bogdan Borună, director general al Direcţiei Generale de Turism din Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului: ,,Pornind de la Ghidul de Bune Practici şi legislaţia pe care o avem în lucru, în momentul de faţă, putem elabora un set de norme care să armonizeze situaţia din teren cu cadrul legislativ, şi invers, astfel încât reţeaua de trasee pedestre din România să dispună de cele mai bune premise”.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:37