|
primită de la domnul deputat Adrian Alda (Grupul parlamentar al PSD)
Majorarea salariului minim în agricultură a stopat migraţia muncitorilor sezonieri
Deputatul PSD de Arad, Adrian Alda, a anunţat, în declaraţia sa politică din această săptămână, că Legea de majorare a salariului minim din agricultură produce deja efecte pozitive pe mai multe paliere sociale, respectiv de la diminuarea migraţiei circulare a muncitorilor sezonieri şi până la creşterea contribuţiilor la bugetul de pensii din România şi reîntregirea familiilor.
”În 2022, numărul muncitorilor români care au ales să plece afară, departe de familii şi de locurile natale, pentru lucrările agricole din vestul continentului, a început să se reducă notabil. Și asta deşi pandemia a scăzut suficient de mult în intensitate încât majoritatea statelor membre UE au decis să suspende definitiv restricţiile privind transmiterea Covid 19, iar multe ţări, care se bazează pe această forţă de muncă, şi-au îmbunătăţit condiţiile de cazare şi de lucru pentru sezonieri”, susţine viceliderul Grupului PSD din Camera Deputaţilor. Adrian Alda precizează că observaţiile sale sunt probate ”de semnalele de succes pe care încep să le dea eforturile de a recruta local forţă de muncă pentru agricultura noastră internă”.
”Românii, care până acum au ales să devină lucrători sezonieri în străinătate, nu vor mai fi nevoiţi să revină în ţară pentru multă vreme, maxim 10 luni în multe cazuri, ci au devenit beneficiarii unui flux continuu de activităţi în agricultura internă, muncă favorizată graţie seriei de programe de susţinere oferite investitorilor în agricultură pentru mai multe culturi de către actuala conducere PSD a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Mai mult, pe lângă majorarea salariului minim brut în domeniul agricol la 3.000 de lei se mai adaugă şi scutirea de CASS şi reducerea CAS pentru toate veniturile salariale, perioadele lucrate în sectorul agricol constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţia de şomaj şi la indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, şi se acordă şi facilităţi fiscale persoanelor fizice ce realizează venituri din salarii şi venituri asimilate salariilor, graţie unor contracte încheiate cu angajatorii care desfăşoară activităţi în sectorul agricol şi în industria alimentară”, subliniază deputatul PSD, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a Camerei Deputaţilor.
În opinia sa, acest domeniu de activitate oferă, în acest fel, mai multă predictibilitate, stabilitate şi asigură o producţie mai sustenabilă, dar şi tot mai mulţi români se simt din ce în ce mai motivaţi să rămână alături de familiile lor pentru că beneficiază şi de şansa să lucreze acasă pe salarii satisfăcătoare.
|