Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Majorări de pensii şi salarii

PSD rămâne consecvent obiectivului de a susţine, în continuare, categoriile cele mai vulnerabile din societate.


De aceea, în noul plan de sprijin pentru români una dintre cele mai importante prevederi este cea prin care se acordă pensionarilor cu pensii mai mici de 2000 lei/lună un ajutor unic de 700 de lei.

Măsura este necesară în contextul în care inflaţia la produsele de bază este foarte mare, iar puterea de cumpărare a seniorilor cu pensii mici a fost mult diminuată.
De asemenea, după doi ani de zile în care creşterile de venituri prevăzute în Legea salarizării unitare au fost suspendate, Coaliţia a decis să acorde încă 25% din diferenţă. În mod normal, în 2022 toate salariile trebuiau să fie alianiate conform grilei din lege, dar restricţiile bugetare şi pandemia au prorogat acest termen. Acum mai dăm ¼ din diferenţă.
Măsura era necesară mai ales pentru anumite categorii de funcţionari care au rămas cu venituri foarte mici, cum sunt cei care lucrează la Ministerul Culturii.
Am observat că unul dintre partidele de opoziţie a atacat la CCR această creştere, nu e de mirare că a ajuns la 9% în intenţia de vot, dar se poate şi mai bine.
Pentru echilibrarea cheltuielilor bugetare, PSD şi-a asumat o serie de măsuri foarte importante, precum reducerea cu 10% a tuturor cheltuielilor cu bunurile şi serviciile din administraţie.
Mai mult, de la 1 iulie vor fi suspendate angajările la stat, iar colectarea la bugetul de stat va trebui să crească cu 10 miliarde de lei.
Vreau să menţionez că numărul angajaţilor în ministerele conduse de PSD a scăzut de când am intrat la guvernare cu aproape 1.000.
Prioritatea PSD rămâne oprirea/combaterea scumpirilor, readucerea sub control a inflaţiei şi asigurarea unor echilibre funcţionale în relaţiile economice.
În acest sens, PSD are în vedere nu doar măsuri executive, ci şi proiecte legislative precum Legea antispeculă, Legea transparenţei adaosului comercial, Legea marjei limitate de adaos comercial pentru produsele subvenţionate/susţinute de stat. Este important să acţionăm la cauze, nu doar la consecinţe.
În egală măsură, deficitele trebuie să redevină sustenabile. În acest sens s-au luat şi se vor aplica măsuri de reducere a cheltuielilor, fără afectarea investiţiilor, şi de creşterea a veniturilor – element vital care, însă, depinde de reaşezarea echitabilă a fiscalităţii, dar şi de creşterea mult mai accentuată a absorbţiei fondurilor europene.
PSD rămâne angajat în adoptarea măsurilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii tuturor românilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:14