|
primit de la doamna deputat Oana Alexandra Cambera (Grupul parlamentar al USR)
“Poluarea aerului şi sănătatea”, un seminar dedicat identificării de soluţii şi politici de mediu care să ne protejeze sănătatea
Miercuri, 15 iunie, de la ora 14.00, va avea loc, la Palatul Parlamentului (sala “Avram Iancu”), primul seminar care va aborda tema efectelor poluării aerului asupra sănătăţii populaţiei.
Seminarul este organizat de Comisiile pentru mediu şi de sănătate ale Senatului României, la iniţiativa senatorului Dragoş Popescu şi a deputatei Oana Cambera, ambii preocupaţi şi implicaţi activ în problemele de mediu şi iniţiatori ai unei propuneri legislative pentru modificarea legii calităţii aerului.
Seminarul va fi deschis de Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, şi va fi împărţit în două paneluri de discuţii. Primul panel va fi dedicat efectelor poluării asupra sănătăţii, în cadrul căruia vor participa medici de diverse specialităţi, iar cel de-al doilea panel va aborda politicile publice europene şi naţionale privind calitatea aerului. În cadrul discuţiilor au fost invitaţi experţi în politici publice de mediu şi sănătate, experţi internaţionali, directori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Direcţia Generală de Mediu a CE.
„Necesitatea unui astfel de seminar a devenit din ce în ce mai evidentă după ce mai multe studii au arătat clar că ceea ce respirăm ne afectează, mai devreme sau mai târziu, sănătatea şi chiar viaţa, cu costuri financiare şi sociale mari. Este nevoie de mult mai multe mecanisme pentru a determina cauzele poluării, pentru a avea date şi adopta măsuri care în final să aibă un impact pozitiv asupra sănătăţii noastre”, a declarat Oana Cambera, deputat USR.
Ultimele date şi studii efectuate de UE si OMS arată că poluarea aerului este responsabilă pentru 29% dintre decesele cauzate de cancerul la plămâni, 24% dintre decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale şi 43% dintre decesele cauzate de boala pulmonară obstructivă cronică. În plus, o serie de studii au arătat o legătură cauzală clară între poluarea aerului şi afecţiuni grave precum demenţă şi boli cardiovasculare.
În ce priveşte România, cel mai recent raport publicat de Agenţia Europeană a Mediului din 2020 subliniază situaţia îngrijorătoare din capitala României, unde locuitorii pierd în medie aproape 2 ani din viaţă din cauza nerespectării limitelor de poluare. În plus, conform studiului „Impactul poluării aerului asupra costurilor pentru sănătate" publicat de Alianţa Europeană de Sănătate Publică, Bucureştiul este, de asemenea, oraşul european cu cel mai mare cost social cauzat de poluarea aerului (3.004 euro/an/capita), cost ce reprezintă valoarea monetară a deceselor premature, a îngrijirilor medicale şi a zilelor de muncă pierdute.
“Ne dorim să facem paşi rapizi şi să reducem aceste cifre, iar în acest scop am iniţiat acest seminar, pentru a ne influenţa şi inspira reciproc şi a crea o masă critică de experţi care să lucreze pentru politici publice coerente şi eficiente, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor români”, a arătat Dragoş Popescu, senator şi iniţiator al evenimentului.
Sănătatea nu trebuie să aibă nicio culoare politică, pentru că respirăm cu toţii acelaşi aer şi ar trebui să ne preocupe pe toţi în egală măsură. De aceea, organizatorii acestui seminar îşi propun agregarea tuturor datelor, ideilor, bunelor practici de mediu cât şi de sănătate publică, pentru a crea un cadru de colaborare pentru politici mai eficiente, care să ia în considerare atât aspectele de mediu cât şi pe cele de sănătate.
|