|
primită de la domnul deputat Vasile Cîtea (Grupul parlamentar al PSD)
PES Activists – Conferinţă Fonduri Europene pentru Viitor, Iaşi 2022
Alături de colegii mei din Organizaţia PSD Iaşi am participat vineri, 17 iunie, la conferinţa organizată de membrii din PES Activists România, unde am discutat despre Programele naţionale şi europene prin care sunt acordate fonduri pentru acţiuni care ajută la dezvoltarea României.
Unul dintre aceste programe este Programul LIFE de la nivelul Uniunii Europene prin care sunt acordate fonduri în valoare de 5.4 miliarde de euro, ce vizează exclusiv domeniul mediului şi al schimbărilor climatice pe perioada 2021 - 2027.
S-au rediscutat câteva aspecte ce ţin de fondurile alocate diferitor domenii de interes din România prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. În cadrul acestuia vor fi acordate fonduri care însumează 13,09% din PIB-ul din 2019 pentru aproximativ 71 de măsuri, 64 de reforme şi 107 investiţii. Prin PNRR, în anul 2022, se alocă 6,71 de miliarde de euro pentru finanţarea măsurilor de redresare a diferitor domenii de interes naţional.
Prin accesarea acestor fonduri se finanţează proiecte şi programe operaţionale pe perioada 2021 - 2027 dintre care: Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare cu 3,97 miliarde de euro; Programul Operaţional din domeniul Sănătăţii cu 4,07 miliarde euro; Programul Operaţional de Asistenţă Tehnică cu 0,66 miliarde euro; Programul Operaţional pentru Creşterea Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare cu 1,97 miliarde; Programul Operaţional Regional cu 11,5 miliarde euro.
Tot prin fondurile furnizate prin PNRR se vor subvenţiona şi măsurile luate în cadrul Programului Naţional pentru Reeducarea Abandonului Școlar cu o sumă totală de 543 milioane de euro. Majoritatea proiectelor din cadrul Programelor Naţionale au ca termen final de semnare a contractelor pentru finanţare anul 2023.
|