|
susţinută de domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru (neafiliat) la cea de-a 22-a editie a Parliamentary Intelligence Security Forum
"Suntem astăzi gazdele a celei de-a 22-a ediţii a Parliamentary Intelligence Security Forum, pentru prima oară în Romania după un efort susţinut de câţiva ani, ediţie care reuneşte peste 400 de participanţi on-site şi mulţi alţii online, parlamentari, experţi, militari şi oameni de afaceri din peste 40 de ţări de pe întreg mapamondul şi care contribuie în mod activ la construcţia unei lumi mai bune, într-un context geopolitic de importanţă majoră.
Provocările mediului internaţional de securitate, contextul geopolitic dinamic, impune o abordare sistematică şi multi-sectorială din partea tuturor actorilor implicaţi în arhitectura de securitate, urmărind îndeaproape interesele şi obiectivele naţionale bineînţeles, cu respectarea valorilor şi principiilor fundamentale ce le definesc.
Ca şi membri ai Uniunii Europene, valorile naţionale sunt în totalitate Europene şi sunt exprimate atât prin caracteristicile şi atributele constituţionale ale statului, cât şi prin valorile protejate cum sunt statul de drept, identitatea naţională şi nu în ultimul rând prin economia solidă şi competitivă care în ultimul timp înregistrează deficite majore iar ca şi membri ai Alianţei Nord Atlantice, facem eforturi susţinute ca flancul Estic al NATO să fie puternic, România demonstrând permanent calitatea şi capacitatea de aliat de încredere în zonă.
Angajamentele asumate prin tratate şi convenţii sunt atent aplicate astfel fiind respectat principiile disponibilităţii, responsabilităţii şi nu în ultimul rând cel al continuităţii. Mediul strategic de acţiune se transformă continuu iar ameninţările au devenit din ce în ce mai diferite şi volatile.
Avansarea tehnologiei ne expune frecvent unor ameninţări din ce în ce mai mari şi complexe, actorii statali având obligaţia să manifeste abilitate sporită, inovaţie şi rezilienţă majoră în faţa acestor ameninţări pe multiple fronturi.
Ameninţările cyber deja sunt pe agenda multor instituţii, ameninţând încrederea guvernelor, a statelor, dar şi a cadrului normativ, implicând costuri semnificate.
Tehnologiile emergente precum inteligenţa artificială, automatizările şi computerele de mare performanţă/quantum computing, de asemenea, implică un efort economic major.
Un alt aspect deloc de neglijat în ceea ce priveşte stabilitatea mediului de securitate îl reprezintă abundenţa de date şi de informaţii şi gestionarea lor eficientă, acestea furnizând oportunităţi crescute comunităţii de informaţii. Colectarea, procesarea şi diseminarea acestora într-o manieră optimă poate ajuta enorm comunitatea de intelligence pentru ducerea la îndeplinire cu eficienţă a obiectivelor de interes.
Dezinformarea este totodată un fenomen actual şi de multe ori greu de gestionat, dar nu imposibil, colaborarea loială şi eficientă fiind antidotul împotriva acestuia.
În aceeaşi măsură, migraţia clandestină şi traficul de persoane, sunt vulnerabilităţi la adresa securităţii naţionale şi a mediului internaţional de securitate, mai ales acum, în timpul evenimentelor din imediata noastră vecinătate.
Serviciile de informaţii a trecut demult dovada maturităţii, reuşind într-un timp scurt să se adapteze nevoilor actuale de securitate furnizând expertiză şi materiale necesare fundamentării deciziilor decidenţilor iar construcţia unui Serviciu modern adaptat nevoilor actuale este de interes major.
Nu în ultimul rând, războiul din Ucraina reprezintă, înainte de toate, un atac la adresa păcii, libertăţii, democraţiei şi a drepturilor şi libertăţilor protejate de dreptul internaţional şi de tratatele constitutive ale NATO şi Uniunii Europene, care, pe lângă caracterul criminal al agresiunii neprovocate, nelegale şi nejustificate a Rusiei, a creat oportunităţi inclusiv reţelelor infracţionale.
Abordarea unitară a pericolului demonstrează că suntem uniţi şi facem tot ce ne stă în putinţă să gestionăm ameninţările respectând principiul proporţionalităţii distribuţiei forţei de răspuns, acolo şi atunci când şi unde este necesar.
De asemenea, este necesar ca şi integrarea urgentă a Ucrainei şi a Republicii Moldova în Uniunea Europeană să se realizeze într-un timp scurt, iar Romania este deja un susţinător al acestor procese, eforturile susţinute fiind evidente.
Închei, concluzionând că abordarea pragmatică a comunităţii internaţionale a acestor fenomene reprezintă o dovadă a colaborării loiale dintre naţiuni, astfel cu toţii find implicaţi în construirea păcii, atât de necesare pentru construirea unei noi lumi mai bune cu respectarea principiilor democratice.
Vă mulţumesc pentru atenţie."
|