|
primită de la domnul deputat Radu-Marcel Tuhuţ (Grupul parlametnar al PSD)
Partidul Social Democrat – sprijin pentru cultivatorii de cartofi!
Din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, condus de PSD, pe anul 2022, pentru cultivatorii de cartofi, sunt alocaţi 15 milioane de lei, reprezentând echivalentul a maximum 3 milioane de euro.
Astfel, se stabileşte o schemă de ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de cartof, în baza prevederilor Regulamentelor europene.
Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 200 euro/ha, iar plata se efectuează proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată. Valorificarea producţiei se face până la data de 29 noiembrie inclusiv, a anului de cerere.
Cererea de înscriere în program şi documentele însoţitoare se depun până cel târziu la data de 15 iulie inclusiv.
|