|
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene
La data de 20 iulie este marcată, anual, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.
Această zi specială, sărbătorită când este prăznuit Sfântul Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al temerarilor zborului, reprezintă recunoaşterea de către întreaga naţiune a meritelor tuturor militarilor şi civililor pentru contribuţia şi sacrificiile acestora pentru apărarea spaţiului aerian românesc, precum şi a tuturor obiectivelor terestre şi navale, civile şi militare.
Totodata, nu putem uita să cinstim personalităţile marcante, Aurel Vlaicu, Traian Vuia, Henri Coandă şi lista poate continua, care au avut o contribuţie însemnată la dezvoltarea aviaţiei şi a ştiinţei aeronautice româneşti şi mondiale.
Cu toţii ne dorim o Românie în care eroii noştri să reprezinte o inspiraţie pentru noi şi noua generaţie, prin exemplul de devotament şi curaj.
Vă asigur, dragi aviatori, de toată aprecierea mea, vă doresc multă sănătate, La mulţi ani şi Cer senin!
|