Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
Ziua Internaţională a Prieteniei

Sărbătorită pe aproape tot globul pe 30 iulie, Ziua Internaţională a Prieteniei este ziua în care ni se reaminteşte că încurajarea prieteniei între popoare, ţări, culturi şi persoane inspiră pacea şi ajută la clădirea de legături de suflet durabile.

Celebrarea prieteniei îşi propune construirea şi consolidarea relaţiilor, indiferent de etnie, promovând, totodată, importanţa prieteniei ca un sentiment nobil şi valoros în viaţa fiinţelor umane din întreaga lume.
Ziua Internaţională a Prieteniei ne ajută să le amintim celor apropiaţi cât de dragi şi importanţi sunt ei în viaţa noastră, pentru a construi o lume mai bună, în care toţi să fim uniţi pentru binele general.
Chiar dacă pandemia a limitat socializarea la nivelul mediului online, s-au creat noi prietenii care au trecut dincolo de graniţele geografice, ceea ce înseamnă că Prietenia este acel sentiment puternic care ne uneşte nu numai în momentele de bucurie ci şi în cele grele.
Haideţi să sărbătorim, măcar azi, dacă nu în fiecare zi, Prietenia pe care o împărtăşim pentru a face lumea mai frumoasă!
La mulţi ani, dragi prieteni de pretutindeni!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 6:36