|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Undă verde pentru producerea energiei din surse regenerabile pe terenurile agricole şi păşuni
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat un act normativ deosebit de important pentru dezvoltarea României, care va da posibilitatea producerii de energie din surse regenerabile pe terenurile agricole de categorie inferioară, respectiv păşuni, vii şi livezi.
Proiectul de lege, al cărui coiniţiator sunt, are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 92 din Legea nr.18/1991, în sensul reconsiderării unor aspecte referitoare la folosirea terenurilor agricole cu o suprafaţă mai mare de zece hectare, în scopul amplasării unor parcuri fotovoltaice.
Această lege, iniţiată de parlamentarii PNL, schimbă condiţiile de realizare a investiţiilor necesare producerii de energie din surse regenerabile, pe terenurile agricole extravilane, de categorii inferioare.
Potrivit noilor prevederi ale Legii 254/2022 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 şi a altor acte normative, publicată recent în Monitorul Oficial al României, pe terenurile agricole de clasa III-a, a IV-a şi a V-a de calitate, având categoria de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, situate în extravilan, se pot amplasa obiective de investiţii specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile. Astfel, vor putea fi dezvoltate capacităţi de producţie a energiei solare, energiei eoliene, energiei din biomasă, biolichide şi biogaz, unităţi de stocare a electricităţii, staţii de transformare sau alte sisteme similare, în suprafaţă de maximum 50 de hectare.
Conform acestei legi, de o importanţă deosebită mai ales pentru locuitorii din zonele rurale ale ţării, se acordă posibilitatea ca suprafaţele de teren agricol sau care sunt ocupate de pajişti permanente să fie utilizate în sistem dual, atât pentru producţia agricolă sau păşunatul animalelor şi producerea de furaje, cât şi pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile.
România şi-a asumat obiectivul ca 30,7% din consumul de energie naţional să provină din surse regenerabile, până în anul 2030. Acest deziderat înseamnă că aproximativ 7 GW din cantitatea totală de energie produsă în ţara noastră trebuie să fie din surse regenerabile.
Țara noastră trebuie să depună propuneri de investiţii pentru a obţine sprijin din Fondul pentru Modernizare al Comisiei Europene pentru acest tip de proiecte, până cel târziu în 13 septembrie 2022, în vederea accesării sumei destinate României, de 1,4 miliarde euro.
Salut intrarea în vigoare a acestei legi şi sunt convinsă că efectele sale vor fi benefice pentru români, îndeosebi pentru proprietarii de terenuri agricole, iar rezultatele vor putea fi cuantificate în investiţii considerabile în energia verde.
|