Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Prin PNRR se finanţează cel mai mare proiect de infrastructură feroviară pentru Banat

Deputatul PNL Dumitru Rujan salută semnarea contractului de finanţare pentru modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad, cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar, în valoare de 8,77 miliarde lei, din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă:

Este un proiect major pentru toată zona de Vest şi de Sud-Vest a României, care vizează modernizarea a 162 de km de cale ferată, din Caraş-Severin şi până la Arad. Va fi modernizată nu numai calea de rulare a trenurilor, ci şi staţiile, zonele de tranzit, facilităţile pentru călători, peroanele din gări, etc. Nu poţi să nu te bucuri atunci când afli că o asemenea investiţie se va realiza, în condiţiile în care infrastructura feroviară are nevoie urgentă de modernizare, iar în România, pe cele mai multe rute, trenurile de călători sau de marfă au viteze inacceptabil de mici. Mulţi au fost sceptici cu privire la capacitatea României de a utiliza banii puşi la dispoziţia României prin mecanismul european de redresare şi rezilienţă. Din fericire, Guvernul condus de Nicolae Ciucă demonstrează în fiecare zi că va utiliza la maximum această oportunitate financiară pentru ţara noastră, deşi termenele în care putem utiliza fondurile europene sunt foarte scurte. Cred cu putere că modernizarea căii ferate Caransebeş - Timişoara - Arad va contribui la dinamizarea economiei judeţului Caraş-Severin, un judeţ care are nevoie de o dezvoltare puternică a industriei locale, de o revitalizare a turismului, de locuri de muncă de bună calitate şi foarte bine plătite, iar aceste obiective nu se pot atinge decât prin investiţii publice majore.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:36