Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Gheorghe Șimon (Grupul parlamentar al PSD)
Acordăm cea mai mare importanţă sprijinirii IMM-urilor

800.000 de întreprinderi şi IMM-uri au 48% din cifra de afaceri la nivel naţional şi 66% din profit. PSD acordă cea mai mare importanţă sprijinirii acestora şi face tot ce se poate, într-o logică economică sănătoasă, pentru a le menţine şi stimula dezvoltarea, spune Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.

Declaraţia vine în contextul majorării cu încă 10 miliarde de lei a garanţiilor pentru schema de ajutor de stat pentru programul IMM INVEST PLUS. Prin creşterea cu 10 miliarde de lei, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat ajunge la 17,5 miliarde de lei. Iar numărul total al beneficiarilor depăşeşte 24.000.
Este o decizie absolut remarcabilă a ministerului Finanţelor, care în actualele condiţii, când e mare nevoie de bani peste tot, are nu doar viziunea, ci găseşte şi soluţiile adecvate pentru a impulsiona cât mai puternic investiţiile din zona IMM. Se susţine astfel unul dintre motoarele importante ale economiei naţionale, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:43