|
primită de la domnul deputat Gabriel-Valer Zetea (Grupul parlamentar al PSD)
Noua grădiniţă din Botiza a fost inaugurată în prima zi de şcoală
Luni, 5 septembrie 2022, a fost o zi de dublă bucurie pentru locuitorii comunei Botiza, aici unde începutul anului şcolar 2022 – 2023 a însemnat şi inaugurarea noii grădiniţe din comună. Un număr de 64 de preşcolari din comună vor învăţa, începând din acest an, în noua clădire care are trei grupe de curs şi care a fost construită în incinta şcolii din localitate. La eveniment a participat şi deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, alături de secretarul de stat PSD în Ministerul Educaţiei, Antoaneta Bolchiş şi de subprefectul de Maramureş, Crina Chilat.
Primarul comunei Botiza, Florea Poienar, a arătat că grădiniţa a fost ridicată prin fonduri obţinute în cadrul Proiectului Reforma Educaţiei Timpurii în România (P.R.E.T.) derulat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), proiect demarat în anul 2017 la nivel naţional sub guvernarea PSD şi care a urmărit construcţia a 380 de grădiniţe în întreaga ţară.
”A fost o investiţie de peste 3 milioane de lei acordată de Ministerul Educaţiei şi cu un aport de la bugetul local de aproximativ 500.000 de lei în ultimii doi ani de zile. Mă bucur că, începând din acest an, toţi copiii de grădiniţă vor învăţa în aceeaşi clădire ridicată la standarde europene, iar cele două săli pe care le-am ocupat până acum în incinta şcolii au fost eliberate şi vor putea intra în circuitul şcolar”, a declarat primarul comunei Botiza, Florea Poienar.
Acesta a mulţumit şi deputatului PSD Gabriel Zetea pentru întreaga susţinere pe care a acordat-o în ultimii ani comunităţii din Botiza şi a arătat că prezenţa în localitate a secretarului de stat Antoaneta Bolchiş şi a subprefectului Crina Chilat arată că botizenii sunt apreciaţi la cel mai înalt nivel.
Parlamentarul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă şi în Parlamentul României a pus întotdeauna educaţia şi sănătatea pe primul loc, iar în mandatul său de preşedinte al Consiliului Judeţean a militat pentru ca aceste două domenii vitale să primească bugetele necesare pentru a oferi fiecărui cetăţean condiţii cât mai bune la actul medical şi la educaţie.
”Am investit şi vom continua să investim în educaţia copiilor noştri, pentru că ei reprezintă viitorul. Iar guvernanţii au obligaţia de a se asigura că viitorul României înseamnă că nu vom mai avea şcoli şi grădiniţe cu toaletele în curte, iar elevii şi preşcolarii noştri vor putea avea acces la educaţie la cele mai înalte standarde”, a conchis deputatul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, care l-a felicitat pe primarul Florea Poienar pentru toate investiţiile realizate în comună, arătând că, în prezent, Botiza poate concura cu orice locaţie exotică din vestul Europei.
|