|
primită de la doamna deputat Alexandra Huţu (Grupul parlamentar al PSD)
A fost aprobat Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii
„PSD se ţine de cuvânt şi a reuşit să obţină acordul Coaliţiei de guvernare şi alocările financiare pentru implementarea efectivă a programului naţional prin care cuplurile şi femeile singure care nu pot avea copii din cauza infertilităţii să fie susţinute de stat.
Cel mai important este să stimulăm natalitatea în România prin orice mijloace, având în vedere declinul demografic accentuat, precum şi sporul natural negativ din ultimii ani. În urma aprobării acestui program se va majora exponenţial numărul de proceduri de fertilizare pe fiecare judeţ, de la circa 10 la 250 de proceduri, ceea ce va reprezenta un imbold semnificativ pentru creşterea numărului de naşteri”, a declarat deputatul Alexandra Huţu.
Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, a anunţat că în şedinţa de miercuri, 7 septembrie a.c., Guvernul a adoptat Hotărârea, iniţiată împreună cu Marius Budăi, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care prevede acordarea sumei de 15.000 de lei pentru decontarea procedurilor necesare obţinerii unei sarcini pentru fiecare cuplu sau femeie singură. Până la final de an vor fi suportate 2500 de proceduri, iar pe tot parcursul anului viitor se vor deconta până la 10.000.
”Dacă în urmă cu două luni făceam un apel către mamele din familiile vulnerabile cu nou-născuţi să acceseze programul lansat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, care prevede un sprijin în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţia de articole medicale şi de igienă, dar şi de consiliere parentală, acum le transmit femeilor din judeţul Botoşani, care doresc să devină mame şi nu au reuşit, iar soluţia o reprezintă procedurile de fertilizare, să se înscrie în acest program naţional pentru a beneficia de sumele necesare pentru realizarea acestora. Îmi iau angajamentul ca în momentul în care va fi finalizat şi publicat Ordinul comun de ministru al familiei şi cel al muncii cu normele de aplicare pentru acest program, să le promovez public şi să organizez acţiuni de informare la nivelul comunităţilor locale alături de reprezentaţii unităţilor administrativ-teritoriale”, a subliniat deputatul social-democrat.
|