Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
Democraţia - o stare pe care o preţuim doar atunci când o pierdem

Ziua Internaţională a Democraţiei, sărbătorită pe data de 15 septembrie, reprezintă o oportunitate de a reflecta încă o dată asupra importanţei democraţiei, ale cărei baze sunt demnitatea, egalitatea şi respectul reciproc, astfel încât toţi cetăţenii să fie egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii, fără discriminări şi în care nimeni să nu fie mai presus de lege.

În România ne bucurăm de o democraţie constituţională care trebuie conservată şi apărată zilnic de fiecare dintre noi, profesionişti ai dreptului şi justiţiabili deopotrivă, în vederea cenzurării excesului de putere exercitat prin decizii politice şi administrative, care ar putea dăuna drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor.
Democraţia are atât o formă de organizare socială, cât şi de guvernare, prin care noi, deputaţii, avem sarcina de a lua decizii politice care să corespundă voinţei şi nevoilor comunităţii.
Principiile democraţiei printre care: demnitatea umană, libertatea de gândire şi de exprimare, drepturi şi obligaţii egale, limitarea şi controlul puterii, se adaptează în timp, în funcţie de nevoile fiecărei ere, care trebuie dezvoltate şi menţinute continuu.
Pandemia de COVID-19 a dus la atitudini anti-democratice care, din păcate, s-au făcut simţite din plin şi care au dus la provocări sociale, juridice şi politice majore pe întreg globul, dar statele lumii prin măsurile de urgenţă au protejat şi respectat standardele şi principiile internaţionale ale democraţiei, fără de care am fi trăi într-un mare haos.
Această zi a democraţiei ne aminteşte, încă o data, să ne mobilizăm mai mult decât oricând pentru a căuta modalităţi de revigorare a acesteia, fiind singura cale pentru o bună cooperare menită ne unească pe toţi.
Cu acest prilej, doresc să-i asigur pe cetăţenii României că voi face totul pentru a apăra Democraţia.
La mulţi ani, dragi români, într-o Românie democratică!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:45