|
primită de la domnul deputat Silviu Nicu Macovei (Grupul parlamentar al PSD)
Alegerile din Italia interesează în mod direct România!
Observ cu moderată îngrijorare valul de extremism care ajunge să câştige alegeri în tot mai multe ţări din Europa. Recent în Suedia, ieri în Italia. Spun moderată fiindcă pe fond discursul acestor partide extremiste, naţionaliste de dreapta, nu face altceva decât să preia nemulţumirile clasei mijlocii din aceste ţări şi să o strige în gura mare cu steagul naţional în spate.
Nemulţumirile oamenilor sunt reale şi justificate, însă niciodată în istoria omenirii discursul urii, al extremismului, nu a adus bunăstare, pace şi prosperitate! De fiecare dată când politica a devenit extremistă, s-a instaurat dictatura; iar aceasta a dus la izolarea ţării, la conflicte (adesea armate) cu vecinii, la sărăcirea populaţiei. Avem exemple nenumărate în istoria recentă şi e suficient să ne gândim doar la Venezuela (ţară bogată, cu resurse uriaşe de petrol, dar cu oameni muritori de foame!).
Îmi permit, să transmit un mesaj clar acelor colegi parlamentari care se bucură şi sărbătoresc succesul extremismului, al naţionalismului şi al xenofobiei din Italia! Ura italienilor contra imigranţilor nu se referă doar la popoarele sărace din Africa ce fug din cauza războiului sau doar caută o viaţă prosperă în Occident; nu, ura italienilor contra străinilor se referă şi la concetăţenii noştri! Sunt peste 1 milion şi jumătate de români stabiliţi în Italia, iar aceştia sunt consideraţi imigranţi de către italieni! Discursul urii contra străinilor este şi discursul urii contra românilor! Să nu uităm nici o clipă această realitate!
Revenind la rezultatul alegerilor din Italia, eu cred că pragmatismul economic şi dorinţele italienilor obişnuiţi vor îmblânzi discursul extremist al alianţei care a câştigat alegerile. Italia are o situaţie economică gravă, extrem de fragilă, cu datorii de peste 300% faţă de PIB-ul ţării. Fără ajutorul Uniunii Europene, Italia se poate prăbuşi într-o criză economică uriaşă, ajungând chiar la falimentul ţării. Cum a ajuns Italia în această situaţie este altă discuţie, mult mai lungă şi mai complicată şi implică multă corupţie sistemică, influenţa Mafiei şi foarte multă infracţionalitate economică.
Naţionalismul este de înţeles în toate ţările. Este normal să îţi iubeşti ţara, să ţii la valorile ei şi să doreşti să le păstrezi intacte. Dar, dacă asta conduce la izolarea ţării faţă de vecini, prăbuşirea este inevitabilă! Lumea a devenit un întreg, ţările sunt interconectate şi dependente unele de altele, iar buna înţelegere şi alianţele sunt singurele opţiuni pentru dezvoltare. O ţară are paste şi sos de tomate, alta are tehnologie digitală, alta are petrol şi alta are creativitate. Nici o ţară nu poate reuşi să prospere şi să se dezvolte de una singură!
Discursurile strigate în gura mare, cu steagul ţării în spate, clamând superioritatea faţă de alte popoare nu rezolvă problemele de zi cu zi. Discursul dezbinării nu aduce niciodată rezolvarea problemelor. De aceea, doresc să vă atrag atenţia asupra unui pericol mai mare decât rezultatele alegerilor din Italia, Ungaria sau Suedia! O populaţie dezamăgită care îşi pune speranţele în populism va ajunge o populaţie disperată atunci când discursurile naţionaliste nu vor putea rezolva problemele reale economice şi sociale. Abia atunci, dezastrul ne va atinge pe toţi! Fiindcă lumea este interconectată, iar pacea, înţelegerea şi cooperarea între toate ţările este singura şansă pentru noi toţi.
Să le vorbim românilor despre toleranţă, înţelegere şi nevoia de a munci împreună, fără ură, fără dezbinare. Altfel, extremismul ne va înghiţi pe toţi!
|