|
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
De Ziua Mondială a Inimii, să avem grijă de inima noastră
Sărbătorim, astăzi, la iniţiativa World Heart Federation, Ziua Mondială a Inimii, o zi dedicată conştientizării importanţei prevenirii şi tratării bolilor cardiovasculare.
Desigur, când ne gândim la inimă, multe lucruri ne vin în minte, dintre cele mai frumoase şi mai duioase. Inima este „casa sufletului”, este ceea ce percepem drept sediul trăirilor noastre cele mai frumoase, al dragostei şi duioşiei, al visurilor şi speranţelor, dar tot ea este locul în care ne închipuim cum ne apasă necazurile şi supărările, stresul şi angoasele. Cu alte cuvinte, inimile, în general, duc multe, iar inimile românilor poate şi mai multe.
Poate de aceea, conform unor date provenite din surse deschise, România ocupă un tragic loc I în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de bolile cardiovasculare, având o medie de 109 decese la suta de mii de locuitori, raportată la o medie a Uniunii Europene de 44 de decese la suta de mii de locuitori. De asemenea, conform aceloraşi date, bolile cardiovasculare reprezintă şi prima cauză de deces din ţara noastră, fiind responsabile de 57% din numărul deceselor înregistrate la nivel naţional. Cu alte cuvinte, la fiecare 30 de minute, un român ne părăseşte din cauza infarctului.
Ce putem, oare, să facem în această privinţă? Suntem datori să ne adresăm această întrebare întrucât, specialişti sau nu, toţi cei care suntem onoraţi de a fi fost învestiţi cu încrederea dumneavoastră, a cetăţenilor României, avem obligaţia de a ne lupta cu această extrem de gravă problemă.
Deşi tentaţia ar fi să credem că trebuie să abordăm în primul rând cauzele problemei, având în vedere faptul că orice acţiune asupra acestora produce efecte doar după trecerea unei lungi perioade de timp, trebuie să ne gândim la ce facem pentru cei care au nevoie acum de soluţii. Și, în acest sens, cred că prima iniţiativă care ar putea fi implementată ar fi instalarea, cel puţin în marile oraşe, a unor defibrilatoare stradale, pe modelul urmat de atâtea autorităţi locale din statele Europei Occidentale.
În al doilea rând, consider că ar trebui să acţionăm în vederea conceperii unei scheme naţionale de diagnosticare precoce a riscului şi a afecţiunilor cardio-vasculare, prin conferirea de vouchere pentru analize şi cointeresarea medicilor de familie spre participarea într-un asemenea program.
Pentru persoanele deja diagnosticate, se impune garantarea accesului permanent la medicamentele de care au nevoie, împreună cu crearea unor centre de excelenţă în medicina cardio-vasculară în cadrul marilor centre universitare (Bucureşti, Iaşi, Cluj etc.).
Însă, pe termen lung, cel mai important este să avem o populaţie sănătoasă, iar o populaţie sănătoasă vom avea numai dacă ne vom concentra asupra profilaxiei, care la rândul său depinde de un stil de viaţă sănătos.
Cum un stil de viaţă sănătos înseamnă o nutriţie echilibrată şi multă mişcare, cred că ar fi de importanţă vitală includerea unor informaţii de bază despre acestea în programele de educaţie pentru sănătate de care elevii din ciclurile gimnazial şi liceal ar trebui să beneficieze.
Iar în ceea ce priveşte sportul, cred că prin iniţiative de tipul Vinerii Verzi, a zilelor fără maşini, prin montarea de aparate de fitness gratuite în parcuri, prin desfăşurarea de campanii de conştientizare etc. se pot crea premisele unui stil de viaţă mai activ, mai dinamic, mai sănătos.
Acesta este planul meu în cinci puncte, un plan asemenea unei flori de nu-mă-uita, care nu ne lasă, pe fiecare dintre noi, să uităm de inima noastră. Tocmai de aceea, din inima mea spre inima dumneavoastră, vă îndemn să fim alături de inimile fiecăruia dintre noi şi să transpunem în realitate ceea ce inima m-a îndemnat să aştern, astăzi, pe hârtie!
|