Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la doamna deputat Diana-Anda Buzoianu (Grupul parlamentar al USR)

Am depus astăzi, la Senat, alături de alţi 30 de parlamentari USR, un proiect de lege pentru transparentizarea cheltuielilor partidelor politice cu presa. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 504/2002 a audiovizualului, precum şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale prevede obligaţii concrete pentru partidele politice, pentru presă, dar şi sancţiuni aferente.

Proiectul de lege modifică Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi introduce obligativitatea pentru partidele politice de a publica pe site şi la sediul acestora într-un loc vizibil şi cu regularitate contractele în vigoare încheiate pentru promovarea în presă sau pentru realizarea de propagandă, inclusiv eventualele acte adiţionale. Mai mult, proiectul prevede că: “Sumele primite de către formaţiunile politice şi alianţele politice prin subvenţii de la bugetul de stat, precum şi toate contractele încheiate de formaţiunile politice şi alianţele politice pentru cheltuirea acestor sume sunt informaţii de interes public în sensul legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public.”
Mai mult, cheltuielile realizate de formaţiunile politice şi alianţele politice pentru difuzarea materialelor de propagandă electorală la radio, televiziune şi în presa scrisă şi online pot reprezenta un cuantum de maximum 40% din totalul subventiei de stat primite de formaţiunile politice şi alianţele politice. Sancţiunea aferentă încălcării acestor prevederi de către partidele politice este suspendarea temporară a subvenţiei de stat.
De asemenea, proiectul modifică şi Legea nr. 504/2002 a audiovizualului prin faptul că defineşte termenul de contribuţie politică şi prevede că programele pentru care au fost aduse contribuţii politice “trebuie să menţioneze clar faptul că programul a fost sponsorizat, precum şi formaţiunea politică, alianţa politică sau membrii formaţiunii politice sau a alianţei politice pentru a căror promovare a fost furnizată contribuţia politică.”
Legea audiovizualului este modificată şi prin faptul că se prevede că “Sponsorizarea sau furnizarea de contribuţie politică pentru programele jurnalelor de ştiri şi programele de actualităţi politice sunt interzise.”
“O presă liberă, independentă, care pune întrebări reale şi face investigaţii este un pilon esenţial pentru democraţia din România. În ultimii ani partidele politice care au dat zeci de milioane de lei către presă s-au comportat cu ea ca şi cum ar fi un bun de licitat: cine dă mai mulţi bani către presă este prezentat mai favorabil în faţa cetăţenilor. USR nu poate accepta acest lucru” declară deputata Diana Buzoianu.
USR este singurul partid care îşi publică transparent cheltuielile. Oricine intră pe https://transparentasg.usr.ro poate vedea exact pe ce s-au cheltuit banii publici, nu trebuie decât să-şi facă un cont, lucru care durează doar câteva secunde.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 8:16