Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Denisa Elena Neagu (Grupul parlamentar al USR)
“Depunerea online a dosarelor pentru locuri de muncă în sistemul public şi recunoaşterea activităţii PFI ca vechime în muncă sau în specialitate, două proiecte care trebuie să fie adoptate”

Vot favorabil al senatorilor, cvasimajoritar, pentru iniţiativa USR care permite depunerea online a dosarelor pentru concursurile de ocupare a locurilor de muncă din sistemul public.

Am susţinut mereu că trebuie să debirocratizăm statul. În acest moment, cine vrea să se înscrie la un concurs pentru un loc de muncă din sistemul public trebuie să depună un dosar cu documentele solicitate – originale şi copii – personal, la sediul instituţiei care scoate postul la concurs. În secolul XXI, când la nivel de Uniune Europeană se depun online proiecte pentru finanţări de milioane de euro, în România încă umblăm cu dosarul în mână.
Proiectul a fost iniţiat alături de colegii mei deputaţi Pollyanna Hangan şi Mihai Badea, în colaborare cu Liviu Mălureanu, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Proiectul va intra în dezbatere la Camera Deputaţilor şi mă aştept la un vot unanim din partea colegilor mei, indiferent de culoarea politică.
Raport favorabil pentru proiectul în care se recunoaşte activitatea PFI ca vechime
Ieri, Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială a Senatului a dat un raport favorabil legii prin care activităţile economice desfăşurate de persoanele fizice independente (PFI) vor fi considerate vechime în muncă sau vechime în specialitate, după caz.
Am depus acest proiect, împreună cu deputaţii USR Cristina Prună şi Claudiu Năsui, pentru a elimina o anomalie legislativă. În momentul de faţă, o PFI plăteşte taxe la stat pentru veniturile încasate, dar perioada în care a muncit nu este considerată vechime. Sunt peste 52.000 de persoane în România care sunt discriminate de forma actuală a legii.
Consider că munca lor trebuie să fie, la nivelul vechimii, egală cu a celor care au contracte de muncă sau lucrează ca Persoane Fizice Autorizate (PFA). Propunerea va ajunge acum la Camera Deputaţilor şi am speranţa că toţi parlamentarii o vor aviza favorabil, pentru a putea fi adoptată într-un final.
Prin aceste iniţiative legislative, USR demonstrează că îşi ţine promisiunile şi continuă să lucreze exclusiv în interesul cetăţenilor.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 13:37