Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Contractul mutual dintre PSD şi români se bazează pe etică, morală, respect şi responsabilitate

Partidul Social Democrat demonstrează, prin acţiunile şi iniţiativele adoptate în fiecare zi, că îşi respectă angajamentele luate în faţa românilor, atunci când am acceptat să fim parteneri în actul de guvernare al ţării.

Demersurile PSD de îmbunătăţire a vieţii sociale, economice şi administrative a ţării se menţin la un nivel concludent, în această perioadă dificilă, în care se impun măsuri concrete de sprijin pentru oameni.
În această idee se înscrie şi aprobarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022 pentru completarea art.I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, PSD a înaintat un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor. Legea de aprobare a OUG 115/2022 a fost adoptată cu 168 voturi pentru, 79 contra şi patru abţineri.
Concret, este vorba de acordarea, începând cu august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, precum şi acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.
Astfel, a fost introdus amendamentul care prevede majorarea indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale: „Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (...) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (...), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021„.
În cadrul dezbaterilor din Camera Deputaţilor, a fost eliminată din forma proiectului de lege adoptat anterior de Senat prevederea referitoare la creşterea salariilor parlamentarilor şi a personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale.
Acest fapt reprezintă încă o dovadă de etică, respect, moralitate şi responsabilitate ale PSD în raport cu românii, fiind total anormal ca anumitor categorii de salariaţi să le fie majorate salariile, în condiţiile în care oamenii traversează o perioadă dificilă, din cauza ratei mari a inflaţiei şi a creşterii preţurilor la utilităţile indispensabile şi alimentele de bază.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:54