|
primită de la domnul deputat Virgil Alin Chirilă (Grupul parlamentar al PSD)
Orice diferenţă peste propunerea PSD de creştere a pensiilor cu 10% ar trebui direcţionată către pensionarii cu venituri mici
Deputatul PSD Alin Chirilă a declarat, marţi, 1 noiembrie 2022, că joaca PNL cu procentele privind majorarea punctului de pensie denotă imaturitate şi amatorism politic. În viziunea deputatului social-democrat, diferenţa dintre procentul de 10% avansat de PSD şi procentele vehiculate de liberali ar trebui direcţionată pentru măsuri de sprijin adresate pensionarilor cu venituri mici.
„În loc să majoreze cu 15-16 sau 25% la toată lumea, inclusiv la pensiile foarte mari de 10-20 de mii de lei, ar fi mai bine ca ceea ce depăşeşte 10% să fie direcţionat, sub forma unor măsuri de sprijin, către pensionarii cu venituri mici, pentru că aceştia sunt cei mai afectaţi de creşterea preţurilor la alimente, la medicamente şi la utilităţi”, a declarat Alin Chirilă.
Deputatul PSD a criticat modul în care reprezentanţii de vârf ai PNL s-au jucat cu procentele privind creşterea pensiilor, arătând că niciuna dintre propunerile lansate de liberali nu a fost însoţită de o fundamentare privind impactul bugetar şi sursele de finanţare, cum a procedat PSD când a propus majorarea de 10%.
„Nici nu mai ştiu care e propunerea PNL şi cred că nici măcar liberalii nu mai ştiu exact ce propune conducerea lor. Iniţial au zis că propunerea PSD cu o majorare cu minimum 10% este populistă. Apoi, Rareş Bogdan a propus 16%. Peste o lună, premierul Ciucă a zis maxim 11%, dar a doua zi Rareş Bogdan a insistat cu 14%. Apoi, din nou premierul a zis 15%, după care pe Rareş Bogdan a spus 15,3% şi, a doua zi, doamna Raluca Turcan a spus 25%. Zău dacă mai înţelege cineva ce vrea PNL! E o joacă imatură pe seama milioanelor de pensionari din România”, a declarat deputatul social-democrat.
|