|
primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Garantarea unui cont bancar fără comisioane financiare pentru fiecare român -
o iniţiativă legislativă a PNL
Parlamentarii PNL au depus o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în scopul creşterii incluziunii financiare, a cărei adoptare va simplifica în mod fundamental viaţa românilor.
Incluziunea financiară are menirea de a-i ajuta pe oameni să îşi maximizeze oportunităţile în toate domeniile de activitate, să îşi găsească mai uşor locurile de muncă visate, şi, nu în ultimul rând, să crească gradul de predictibilitate şi bunăstare, atât pentru ei, cât şi al familiilor.
Iniţiativa se înscrie în demersurile concludente ale PNL de reformă a digitalizării în România şi de creare a unui cadru legislativ propice şi prietenos între cetăţeni şi conceptul de digitalizare.
Concret, demersul liberal prevede ca fiecare român să aibă garantat un cont bancar, fără a plăti comisioane financiare în schimbul acestuia. Prin realizarea acestui obiectiv, un număr din ce în ce mai mare de români vor avea, pe lângă cont, şi un card bancar ataşat, astfel încât comunitatea va deveni parte activă a circuitului economic integrat.
Înlesnirea deţinerii conturilor şi cardurilor aferente acestora de către un număr cât mai mare de oameni înseamnă un acces mai facil al populaţiei la servicii mai bune din punct de vedere calitativ şi, implicit, la produse mai ieftine, care pot fi achiziţionate în regim online.
Nu în ultimul rând, propunerea legislativă conferă posibilitatea fiecărui cetăţean de a avea o relaţie predictibilă şi unitară cu instituţiile statului, îndeosebi prin oportunitatea de a efectua plăţile cu cardul. Consecinţa acestui demers este renunţarea treptată la cozile de la ghişee, precum şi la birocraţia instituită de-a lungul vremii în relaţiile instituţiilor statului cu publicul.
Avantajele acestui raport de colaborare vor fi duble, atât pentru contribuabili, cât şi pentru funcţionarii publici, efectele fiind extrem de pozitive şi benefice pentru toată lumea, fapt ce va contribui la simplificarea mecanismului relaţional dintre stat şi cetăţean.
Din nefericire, există încă mulţi români care fac parte din categorii sociale vulnerabile şi au acces redus la informaţie şi educaţie financiară, adoptarea legii urmând să îmbunătăţească esenţial această situaţie.
Apreciez realismul şi pragmatismul acestei propuneri legislative a PNL, care va introduce un procent însemnat de români în circuitul economic digitalizat, fapt ce va reprezenta, implicit, creşterea evoluţiei bunăstării generale a ţării şi a fiecărui cetăţean.
|