|
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PNL)
PSD cere schimbarea tratatelor europene pentru a transforma Uniunea Europeană într-o instituţie a echităţii, egalităţii şi solidarităţii
Partidul Social Democrat consideră că Uniunea Europeană nu întruneşte în prezent toate principiile în scopul căreia a fost creată, respectiv egalitate, echitate şi prosperitate pentru toate statele membre. Europa nu trebuie să lase pe nimeni în urmă, şi, în consecinţă, PSD susţine declanşarea procedurilor pentru modificarea tratatelor europene, din convingerea că Uniunea Europeană trebuie să devină mai echitabilă pentru toţi.
Astfel, Parlamentul European a decis convocarea unei Convenţii pentru modificarea tratatelor europene, ca urmare a solicitării venite din partea cetăţenilor, în cadrul Conferinţei privind Viitorul Europei.
Dintre toate consemnările provenite din România, dar şi din alte ţări membre ale Uniunii, Europa trebuie consolidată în viitor astfel încât să fie mai echitabilă şi mai socială, mai apropiată de cetăţeni, mai puţin birocratizată, o instituţie responsabilizată, care nu va lăsa niciun cetăţean şi nicio ţară în urmă. PSD sprijină schimbarea modului în care funcţionează Uniunea Europeană, atât timp cât obiectivele sunt clare şi concise.
PSD susţine aplicarea unor instrumente şi mecanisme prin care Uniunea Europeană să poată cu adevărat să îi sprijine şi să îi protejeze pe europeni în mod constant, dar şi să acţioneze eficient în contextul unor crize economice, pandemii sau conflicte.
În mod indiscutabil, revenirea Partidului Social Democrat la guvernare a însemnat şi readucerea dimensiunii sociale în prim planul agendei publice a României, mai ales că aceasta a lipsit cu desăvârşire în ultimii ani, iar utilizarea resurselor europene a devenit o prioritate.
Poziţia PSD este, de altfel, sinonimă cu cea a majorităţii românilor care şi-au exprimat opinia referitor la acest subiect, respectiv ajutorarea cetăţenilor şi egalitatea de şanse.
Singura şansă pentru ca Uniunea Europeană să nu se vulnerabilizeze, să rămână puternică, să nu mai piardă membri şi să-şi păstreze criteriile consacrate ale echităţii, unităţii, egalităţii şi solidarităţii este să vorbească cu o singură voce, fără intenţii discriminatorii şi poziţii diferite de la ţară la ţară.
În timpul relativ scurt de când şi-a asumat actul guvernării, se remarcă faptul că PSD a promovat exact măsurile pe care le are de implementat şi Uniunea Europeană în viitor, respectiv sprijinirea populaţiei cu cea mai mare nevoie în această perioadă, cetăţenii care au fost afectaţi de pandemie şi de războiul din apropierea graniţelor noastre.
În acest sens, o bună parte din măsurile noastre sociale şi pentru susţinerea mediului de afaceri, incluse în programul Sprijin pentru România sunt finanţate din fonduri europene. Consider că protejarea tuturor cetăţenilor europeni, indiferent de ţară şi poziţie socială, trebuie să fie principala preocupare a Uniunii Europene pentru perioada următoare.
|