Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Florian Claudiu Neaga (Grupul parlamentar al PSD)
Ministerul Sănătăţii demarează un program de depistare activă a tuberculozei la nivelul a 11 judeţe, printre care şi judeţul Sălaj

La solicitarea ministrului social-democrat, prof. dr. Alexandru Rafila, Ministerul Sănătăţii demarează acţiunea de depistare activă a tuberculozei în 11 judeţe, printre care şi la nivelul judeţului Sălaj, în cadrul Programului „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”. Programul dispune de o alocare de 3,5 milioane de euro, suma reprezentând finanţare nerambursabilă de la Fondul Global.

Potrivit ultimelor studii din domeniu, România încă figurează pe primul loc la numărul de cazuri de tuberculoză înregistrate în Uniunea Europeană. Deşi în timpul pandemiei de coronavirus cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, această situaţie este pusă pe seama lipsei depistării şi a reticenţei privind accesarea serviciilor medicale din perioada respectivă.
Scopul acestui program este creşterea capacităţii de depistare în fază incipientă a posibilelor cazuri de tuberculoză în vederea stabilirii diagnosticului de certitudine şi asigurarea unui tratament adecvat. Avantajul depistării precoce a cazurilor de tuberculoză se materializează prin reducerea gradului de transmitere comunitară şi reducerea cheltuielilor privind serviciile medicale ce trebuie acordate ulterior.
Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat şi se va realiza în comunităţi la risc, prin echipe mobile organizate şi coordonate de către direcţiile de sănătate publică judeţene.
Prin realizarea acestui proiect cresc şansele de vindecare ale pacienţilor şi scade probabilitatea de a suferi complicaţii sau sechele ale bolii, şi, totodată, se reduc consecinţele sociale şi economice asociate tuberculozei.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:38