Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Maria Stoian (Grupul parlamentar al PNL)
Veteranii din teatrele de operaţii, un model de curaj şi devotament

Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii, aniversată astăzi, este un prilej extraordinar de a-i sărbători pe militarii care ne-au reprezentat cu profesionalism, curaj şi devotament, după 1990, în acţiunile militare internaţionale la care a participat Armata Română.

Totodată, această zi constituie şi un moment în care ne amintim cu pioşenie de cei care s-au jertfit în misiunile de luptă, respectiv cei 30 de militari-eroi, căzuţi în Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina. Ei sunt adevărate modele de patriotism şi demnitate, deoarece au pus dragostea de ţară mai presus de orice, asemeni predecesorilor care au luptat în Primul Război Mondial pentru făurirea României Mari.
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi.
11 noiembrie este şi ziua în care, în anul 2003, România a pierdut primul militar sub drapel, pe sublocotenentul (post-mortem) Iosif-Silviu Fogaraşi, decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
Gândurile mele se îndreaptă azi cu recunoştinţă şi spre familiile veteranilor noştri, pentru că fără sacrificiul acestora nu am fi astăzi în marea familie europeană. Mulţumesc şi veteranilor de război din cel de-Al Doilea Război Mondial, adevărate modele de urmat, pentru curajul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă în timpul conflagraţiei, dar şi pentru faptul că au trecut cu bine şi cu fruntea sus peste greutăţile vieţii.
Adresez cele mai calde felicitări şi urări de succes în activitate întregului personal al Armatei Române, precum şi celor aflaţi în rezervă sau în retragere.
La Mulţi Ani!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 5:36