Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Rodica Nassar (Grupul parlamentar al PSD)
Să respectăm întotdeauna memoria celor ce s-au jertfit pentru libertatea noastră

Cu ocazia Zilei Veteranilor din Teatrele de Operaţii, aniversată astăzi, îmi exprim toată preţuirea pentru militarii români, pentru tot ceea ce au făcut şi fac în fiecare zi. Ei sunt mereu pregătiţi pentru a-şi respecta angajamentele şi a asigura populaţia că vom putea face faţă oricăror provocări.

Veteranii din misiunile internaţionale ale Armatei Române reprezintă simbolul curajului, al onoarei, devotamentului şi patriotismului.
Istoria Armatei Române este strâns legată de destinul poporului nostru, toate momentele de cumpănă din istoria românilor fiind depăşite, cu succes, prin contribuţia decisivă a militarilor. Prin misiunile îndeplinite în ţară şi peste hotare, militarii români au demonstrat că sunt la înălţimea faptelor de arme ale înaintaşilor.
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii a fost instituită prin Legea nr.150/2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celor decedaţi.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă pentru simbolistica ei - intrarea în vigoare, la 11 noiembrie 1918, ora 11.00, a Armistiţiului între Puterile Antantei şi Germania, în urma căruia se încheia Primul Război Mondial şi se întruneau condiţiile necesare Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este conferită şi de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român decedat în teatrul de operaţii din Afganistan.
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operaţii constituie, pentru întreaga naţiune, o ocazie potrivită de a le mulţumi tuturor militarilor, pentru curajul, dăruirea şi profesionalismul lor.
Mă înclin cu respect şi recunoştinţă în faţa memoriei eroilor care şi-au pierdut viaţa pe câmpurile de luptă.
În semn de preţuire pentru cei ce au scris cu sângele şi sacrificiul lor istoria ţării, aduc astăzi un sincer omagiu tuturor veteranilor, care, cu credinţă, responsabilitate şi onoare, în slujirea idealurilor de libertate şi independenţă, şi-au făcut datoria faţă de ţară şi de neam.
Dumnezeu să binecuvânteze Armata României!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:37