Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Ana Loredana Predescu (PUSL, afiliat Grupului parlamentar al PSD)
Revolta muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987

Există în viaţa unui popor momente unice prin care se marchează prezenţa dinamică a actorilor sociali implicaţi în transformarea societăţii. Deşi istoria a depins mereu de participarea lor, eroii n-au fost suficient de impozanţi încât să confere, prin simpla lor invocare, întreaga dimensiune a temporalităţii de referinţă.

O astfel de situaţie comportă evocarea muncitorilor braşoveni care, la 15 noiembrie 1987, au prefaţat prin revolta lor anticomunistă evenimentele din decembrie 1989. Aceşti veritabili exponenţi ai nemulţumirii generate de dictatura comunistă a lui Nicolae Ceauşescu merită a fi recuperaţi din filele trecutului şi curajul lor necesită raportare perpetuă.
În acea zi de duminică, erau planificate simulacrele de alegeri pentru deputaţii Marii Adunări Naţionale. Muncitorii de la uzina de autocamioane ,,Steagul Roşu” au încetat lucrul, în mod spontan, ca expresie a faptului că salariile nu le fuseseră plătite. Starea de agitaţie şi protestele s-au amplificat, iar în jurul orei 8.00, patru mii de muncitori erau adunaţi la porţile acestei unităţi. Sub impulsul unor lideri ad-hoc s-a luat decizia de a se îndrepta cu toţii spre sediul Comitetului judeţean al P.C.R. spre a-şi expune doleanţele.
Coloana care pleacă efectiv în acest loc va număra doar 400 de protestatari, dovadă a faptului că frica şi teroarea erau omniprezente în societatea românească. Revendicările sociale cum ar fi „Vrem mâncare şi căldură”, „Vrem lumină şi căldură“ şi „Pâine fără cartelă” au fost însoţite de intonarea imnului „Desteaptă-te române”. În centrul oraşului s-a creat joncţiunea cu grupuri de mii de oameni veniţi de la Fabrica Tractorul Braşov, Fabrica Hidromecanica, elevi, studenţi. Protestul devine politic, scandările „Jos Ceauşescu, Jos comunismul” fiind repetate din mii de piepturi. Clădirea Comitetului Judeţean de Partid şi sediul primăriei au fost luate cu asalt. Portretele Ceauşeştilor au fost aruncate în stradă. Au fost distruse mobilierul, aparatura, s-au spart geamuri iar membrii nomenclaturii au fost agresaţi. Un foc uriaş a fost aprins cu documentele de partid şi cu înregistrările de propagandă ale regimului comunist.
Represiunea nu s-a lăsat aşteptată şi până seara forţele de Securitate şi Armata au împrăştiat prin forţă revolta. Arestările a 61 de persoane şi condamnarea lor pentru „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice” reflectă parţial represiunea reală.
Actele de curaj ale muncitorilor braşoveni sunt un reper al rezistenţei romaneşti în faţa ororilor provocate de regimul comunist. Din păcate ele sunt amintite din ce în ce mai rar, accentuându-se cumva starea de apatie generalizată care este mai confortabil de gestionat de orice guvernare.
Recursul la istorie este, însă, inerent oricărei societăţi care se vrea a fi funcţională. Lecţiile trecutului trebuie învăţate spre a corecta derapajele prezentului.
Nemulţumirile sociale sunt încă actuale pe fondul general al contextului geopolitic, al fricilor generalizate şi al nesiguranţei induse de stări de lucruri neclare. Avem datoria de a omagia pe eroii din 15 noiembrie 1987 şi de a reţine din protestul lor nota comună a valorilor care trebuie apărate perpetuu: Libertatea, Demnitatea, Prosperitatea.
Fără aceste caracteristici, transpuse real în viaţa de zi cu zi, discursul politic va fi anulat, iar eroii vor fi aruncaţi în neant.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:46