|
primită de la domnul deputat Vasilică Toma (Grupul parlamentar al PSD)
Cu Inimă din judeţul Iaşi: Fermierii şi producătorii ieşeni au de acum un cadru sigur unde îşi pot valorifica munca şi comercializa produsele
Judeţul nostru s-a evidenţiat mereu prin munca fermierilor şi producătorilor săi care ne oferă produse locale de calitate cunoscute şi apreciate în întreaga lume.
Numai că, această muncă s-a irosit de multe ori din cauza faptului că produsele lor nu au putut fi promovate şi comercializate la preţuri corecte, pe măsura nevoilor, atât ale fermierilor şi producătorilor, cât şi ale consumatorilor. Astfel, sute şi mii de produse s-au pierdut, irosindu-se muncă, bani şi posibilitatea de a deservi piaţa ce are nevoie de produse proaspete, sănătoase şi accesibile. Cred că este datoria statului să se implice şi să creeze un suport viabil pentru ca toţi producătorii noştri să îşi poată valorifica şi comercializa produsele în beneficiul lor şi al consumatorilor şi să existe, astfel, şi o contribuţie la dezvoltarea şi independenţa economiei locale şi naţionale.
Din aceste raţiuni, s-a născut proiectul social-democrat al Casei de Comerţ Agroalimentar Unirea, sistemul de preluare-distribuţie-vânzare a produselor, pe care am reuşit să îl transformăm în realitate în ciuda piedicilor şi blocajelor repetate puse de guvernele ultimilor ani. Astăzi, la doar o lună de la repornirea activităţii, Casa Unirea îşi demonstrează utilitatea faţă de producători, consumatori şi economie deopotrivă:
s-au încheiat contracte-cadru cu peste 50 cooperative şi producători agricoli;
s-au livrat peste 140 de tone de produse agroalimentare consistente şi diversificate obţinute de producătorii români;
s-au încheiat parteneriate cu Carrefour, Metro şi Penny, urmând a se alătura demersului şi lanţurile comerciale Kaufland şi Profi, pentru ca toată lumea să poată avea acces la produsele locale româneşti;
se negociază tot cu reprezentanţii hypermarket-urilor ca, în afară de accesul produselor româneşti în hypermarket-uri şi în reţelele locale de magazine, producătorii să aibă acces în spaţiile din parcările acestora, pentru a organiza târguri şi pieţe volante la sfârşitul săptămânii, facilitând consumatorilor posibilitatea de a achiziţiona produsele româneşti direct de la producători.
Este un pas uriaş pe care l-am făcut şi am toată credinţa că, prin Casa Unirea, în sfârşit, fermierii şi producătorii noştri au partenerul de încredere, astfel încât produsele lor să poată fi comercializate în condiţii dintre cele mai bune.
Cu Inimă din judeţul Iaşi, invit toţi fermierii şi producătorii ieşeni să se alăture Casei Unirea!
|