Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primit de la domnul deputat Pavel Popescu (Grupul parlamentar al PNL)
Deputatul PNL Pavel Popescu a depus o iniţiativă legislativă care vizează accesul universităţilor din ţară care gădzuiesc Institute Confucius la fonduri pentru cercetarea ştiinţifică de la bugetul de stat

Deputatul PNL Pavel Popescu, anterior preşedinte al Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a depus în Parlamentul României un proiect de lege care, dacă va fi adoptat, ar putea bloca accesul universităţilor din ţară care colaborează cu Institutele Confucius, finanţate de Partidul Comunist Chinez, la fondurile din bugetul de stat destinate finanţării cercetării ştiinţifice universitare.

Deputatul de Bucureşti îşi va focaliza atenţia, în următoarea perioadă, pe diminuarea influenţei Partidului Comunist Chinez într-un alt sector relevant pentru asigurarea securităţii statului: educaţia. Această iniţiativă este realizată pe fondul acuzaţiilor de spionaj care planează în discuţia privind existenţa acestor institute în comunităţile academice din Europa şi nu numai. Universităţile româneşti care colaborează cu Institutele Confucius nu vor mai avea acces la fondurile destinate cercetării ştiinţifice de la bugetul de stat până nu întrerup aceste colaborări, dacă proiectul va deveni lege.
Iniţiativa legislativă este susţinută de un număr relevant de deputaţi şi senatori din partea grupurilor parlamentare PNL şi PSD, aceasta fiind un proiect menit să descurajeze instituţiile de învăţământ superior din România să colaboreze cu Institutele Confucius, un cal troian pentru sistemul universitar occidental, menite să crească influenţa Partidului Comunist Chinez în sistemele de învăţământ europene.
,,Cele patru Institute Confucius aflate pe teritoriul României, găzduite de patru universităţi de stat, reprezintă adevărate ameninţări la adresa securităţii naţionale a României. În ţări partenere, acestea s-au dovedit a fi epicentre pentru spionajul chinez şi pentru difuzarea propagandei Partidului Comunist Chinez în societăţile democratice. Recent, Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord a anunţat, prin vocea ministrului pentru securitate, închiderea Institutelor Confucius din întreaga ţară. Ministrul britanic pentru Securitate, Tom Tugendhat, a anunţat în faţa Parlamentului de la Londra că noul premier, Rishi Sunak, urmăreşte să le închidă (https://defapt.ro/ministrul-britanic-pentru-securitate-anunta-ca-se-pregateste-inchiderea-institutelor-confucius-considerate-un-pericol-romania-are-patru-institute-confucius-partenere-cu-universitati/ ). Această măsură este doar cea mai recentă dintre cele asumate de guvernele occidentale pentru a slăbi una dintre cele mai consistente pârghii ale propagandei Partidului Comunist Chinez în ţările democratice”, se arată în expunerea de motive a legii.
De-a lungul timpului, în spaţiul euro-atlantic, numeroşi lideri politici şi formatori de opinie au luat poziţie pentru a afirma rolul pe care Institutele Confucius îl joacă în malaxorul propagandei chinezeşti, mascată în instrucţia gratuită a studenţilor asupra limbii şi civilizaţiei acestei ţări. Chiar în contextul audierii sale în Senatul american, William Burns, directorul CIA, a vorbit despre necesitatea închiderii Institutelor Confucius, sponsorizate de către Guvernul comunist chinez. Burns (https://www.foxnews.com/politics/biden-cia-nominee-us-colleges-cut-ties-china-connected-confucius-institutes ) sublinia că, deşi activitatea Institutelor este promovată drept una în scopuri educaţionale, institutele nu reprezintă altceva decât vehicule de promovare a propagandei chineze.
Potrivit unei analize realizate de Human Rights Foundation (https://hrf.org/unraveling-chinas-attempts-to-hinder-academic-freedom-confucius-institutes/ ), Institutele Confucius sunt sprijinite de Ministerul Educaţiei din China, fiind finanţate de către Departamentul de Propagandă al Partidului Comunist Chinez, o extensie a United Front Work Department (UFWD), o agenţie guvernamentală dedicată operaţiunilor de influenţă şi campanii de propagandă la nivel intern şi internaţional. Din 2004, au fost deschise mai mult de 100 de astfel de institute în Statele Unite ale Americii şi 500 la nivel global. În accepţiunea US-China Economic and Security Review Commission, astfel de iniţiative ale UFWD, Institutele Confucius fiind incluse, servesc promovării narativelor favorite ale Beijingului privind ordinea globală şi contribuie la cenzurarea, în universităţi, a chestiunilor care sunt nefavorabile intereselor Partidului Comunist Chinez.
La nivel de curriculum, activităţile derulate în cadrul Institutelor Confucius sunt în contradicţie cu principiul libertăţii academice; astfel, cursurile de istorie a Chinei sunt distorsionate pentru a fi omise evenimente istorice importante, precum masacrul din Piaţa Tiananmen, referinţele despre Taiwan, Tibet sau genocidul minorităţii uygure. Astfel, beneficiarii acestor activităţi educaţionale sunt privaţi de a afla istoria reală a Chinei, atâta timp cât aceste entităţi practică un veritabil whitewashing pentru Guvernul din Beijing. O astfel de abordare a evenimentelor istorice recente reprezintă o distorsionare evidentă a adevărului istoric, cu un impact grav asupra securităţii globale şi naţionale, din moment ce principiul transparenţei şi aflării adevărului istoric sunt practic anulate, prin manifestarea totalitară de voinţă a politicii coordonate de Partidul Comunist Chinez la nivelul Institutelor Confucius.
Există suficiente dovezi care demonstrează faptul că aceste Institute sunt spaţii în care, având drept paravan o misiune aparent nobilă - de a îi educa pe studenţi şi elevi cu privire la limba şi civilizaţia chineză, pot fi organizate operaţiuni de spionaj în beneficiul uvernului comunist de la Beijing. Este cazul directorului Institutului Confucius al universităţii belgiene Vrije Universiteit Brussel (VUB), care a fost acuzat de întreprinderea unor astfel de operaţiuni. Acest caz controversat a determinat conducerea universităţii să închidă institutul, rectorul său afirmând că nu pot exista parteneriate cu entităţi care nu respectă libertatea şi integritatea în cercetarea academică. Astfel de cazuri în care acuzaţiile de spionaj (incluzând spionajul ştiinţific) în favoarea Partidului Comunist Chinez în cadrul acestor institute au dus la închiderea acestor entităţi s-au întâmplat la Universitatea din Helsinki şi în centre universitare din Suedia şi Norvegia. Un răspuns al Comisiei Europene la o interpelare a unui europarlamentar pe această speţă relevă faptul că instituţia europeană a discutat cu statele membre nevoia ca sectoarele de învăţământ superior şi cercetare să respecte o colaborare academică onestă, întrucât există indicii că acestea ar putea fi utilizate în scopuri neloiale.
Având în vedere că există suspiciuni reale, probate de serviciile de intelligence ale ţărilor partenere, care împărtăşesc valorile democratice şi de care ne leagă o concepţie comună asupra ordinii internaţionale (SUA, Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Norvegia), privind utilizarea acestor Institute Confucius pentru diseminarea propagandei chineze şi pentru amplificarea fenomenelor de spionaj ştiinţific (în unele cazuri, chiar şi cu caracter militar), iniţiatorii propun, prin prezenta iniţiativă legislativă, considerarea universităţilor care au parteneriate/găzduiesc astfel de entităţi drept neeligibile pentru a primi finanţare de la bugetul naţional sau din fonduri externe nerambursabile în vederea derulării de proiecte de cercetare ştiinţifică universitară.
Această iniţiativă legislativă nu intră în conflict cu prevederea constituţională care garantează autonomia universităţilor, ci doar articulează nevoia ca finanţarea destinată cercetării ştiinţifice de la bugetul de stat să servească exclusiv unor scopuri loiale, în acord cu cele stipulate în Strategia Naţională de Apărare a Țării.
Raţiunea prezentei propuneri legislative este aceea de a proteja interesele fundamentale de securitate naţională, prin asigurarea libertăţii de exprimare la nivelul mediului academic şi înlăturarea posibilităţii operaţiunilor de influenţă din partea regimurilor autocrate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, ţinând cont de precedentele din celelalte ţări unde Institutele Confucius s-au infiltrat în universităţi.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:11