Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare aplicat României, un pas vital pentru aderarea la Spaţiul Schengen

Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) este un capitol închis pentru România, acesta urmând a fi ridicat printr-o decizie a Comisiei Europene. Hotărârea anunţată de forul european este foarte importantă, având în vedere cei 15 ani în care ţara noastră a fost monitorizată prin MCV, chiar de la aderarea la Uniunea Europeană.

Încheierea acestui capitol reprezintă un mare succes de ţară al României, constituind, de asemenea, un prolog al viitoarei admiteri în Spaţiul Schengen.
În opinia mea, notificarea privind ridicarea MCV este rodul bunei guvernări a PNL din ultimii ani şi a evoluţiilor constant pozitive avute de ţara noastră la toate capitolele analizate.
În special, remarc progresele înregistrate în domeniul justiţiei, concretizate recent prin votarea legilor justiţiei în Parlament şi promulgarea de către preşedintele Klaus Iohannis, apreciate corespunzător de către oficialii Comisiei Europene.
În noile legi ale justiţiei au fost introduse şi recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi ale instanţelor judiciare, inclusiv ale CSM, garantul independenţei justiţiei. De asemenea, reprezentanţii PNL care au fost mandataţi cu misiunea îmbunătăţirii acestor acte normative, au colaborat permanent cu Comisia de la Veneţia, implementând cu celeritate observaţiile acesteia.
Finalizarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare demonstrează, fără echivoc, angajarea ireversibilă a României în dinamizarea proceselor de consolidare a statului de drept, a procedurilor de combatere şi diminuare a corupţiei şi a independenţei justiţiei, reformele structurale din aceste sectoare urmând a fi continuate în perioada următoare.
Sunt încrezătoare că progresele evidente ale României pe toate planurile vor fi apreciate cum se cuvine şi în reuniunea europeană din 8 decembrie, în care se va decide aderarea noastră la Spaţiul Schengen.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:10