Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Rodica Nassar (Grupul parlamentar PSD)
Diminuarea fenomenului violenţei împotriva femeilor trebuie să cointereseze toate româncele

Societatea civilă şi instituţiile statului trebuie să coopereze activ în vederea diminuării fenomenului violenţei în familie, deoarece fenomenul rămâne unul îngrijorător în România.

Cu ocazia Zilei internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, marcată anual în întreaga lume în 25 noiembrie, atrag atenţia asupra faptului că, din nefericire, situaţiile de violenţă în familie au crescut alarmant în ţara noastră, în ultimii ani. Multe dintre cazurile înregistrate oficial au avut drept consecinţă decesul victimelor, o situaţie intolerabilă într-o societate democratică şi europeană.
Din informaţiile Poliţiei Române rezultă că numărul femeilor victime ale violenţei domestice a crescut cu 10%, 65% dintre victime fiind femei şi 17% minori. De asemenea, conform unui sondaj al World Vision România, aproximativ 80% dintre copiii abuzaţi sexual sunt fete, un procent extrem de îngrijorător.
Din păcate, nu toate agresiunile ajung să fie reclamate, iar potrivit Agenţiei pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 32% dintre românce au fost victimele hărţuiri sexuale, iar 30% dintre ele au suferit violenţă fizică şi/sau sexuală de la vârsta de 15 ani, însă doar 23% au raportat poliţiei cel mai grav incident.
Nicio femeie nu trebuie să fie traumatizată de partenerul ei de viaţă, indiferent de cauzele care ar putea genera aceste reacţii anormale. Din păcate, româncele încă nu ştiu cu adevărat să îşi apere interesele şi încă nu au mentalitatea de a înţelege că singurele care au vreun drept asupra vieţii lor sunt ele însele.
Datele statistice indică faptul că o proporţie covârşitoare din cazurile de violenţă în familie sunt trecute sub tăcere de către femei, care nu fac astfel decât să încurajeze proliferarea acestui fenomen. Îmi doresc ca femeile să conştientizeze că pot diminua cazurile de violenţă domestică prin implicare, şi nicidecum prin tăcere.
Nici modificările substanţiale aduse Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie nu au condus la suficienta încurajare a potenţialelor beneficiare de a-şi cere drepturile. Numărul cauzelor pentru care s-au solicitat ordine de protecţie este în continuare unul alarmant, deoarece nu reflectă adevărata dimensiune a fenomenului violenţei în familie, respectiv numărul real de femei care ar fi trebuit să solicite aceste ordine de protecţie.
În ultima perioadă, fenomenul violenţei se manifestă nu doar în familiile din mediul rural sau cu o pregătire precară, ci sunt frecvente, din ce în ce mai mult, şi în mediul urban, respectiv în familii peste medie din punct de vedere intelectual.
Violenţa împotriva femeilor şi fetelor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme ale tuturor timpurilor. În fiecare colţ al lumii, efectul real şi dăunător pe care violenţa îl are asupra femeilor împiedică drumul spre dezvoltare, pace şi egalitatea de şanse.
În concluzie, consider că nu există circumstanţe atenuante pentru violenţa împotriva femeilor şi fetelor, aceasta fiind, de fiecare dată, o încălcare a drepturilor lor, un fapt inacceptabil şi un act criminal!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 10:49