|
primită de la domnul deputat Vasile-Aurel Căuş (Grupul parlamentar al PNL)
3 decembrie, o zi dedicată celor mai vulnerabili dintre noi
Zi de zi, printre noi îşi desfăşoară, tăcuţi, vieţile grele şi de multe ori lipsite de speranţă oameni care, în spatele corpurilor cu anumite deficienţe fizice, mai mult sau mai puţin observabile, ascund, mulţi dintre ei, suflete luminoase, în ciuda întunericului căruia trebuie să îi facă faţă. Suflete nobile, în ciuda atitudinii noastre de multe ori prea puţin nobilă faţă de ele. Suflete de la care am avea ce învăţa, dacă am avea bunăvoinţa şi răbdarea să îi observăm.
Acestea sunt persoanele cu dizabilităţi. Persoanele pentru care orice moment din viaţa cotidiană este o încercare. Persoanele pentru care micile bucurii care dau farmec vieţii sunt tot atâtea încercări. Persoanele care nu pot fi niciodată sigure că vor ajunge cu bine acolo unde încearcă să îşi desfăşoare activităţile. Persoanele care nu ştiu sigur dacă se vor putea întoarce cu bine acasă.
Asta pentru că, atunci când ne facem că nu le observăm sau când trecem intenţionat cu privirea pe lângă ele de parcă nu am putea să le oferim nici măcar un gram de ajutor, nu doar că nu le facem viaţa mai accesibilă şi mai uşoară, dar de prea multe ori îi descurajăm, intenţionat sau nu, pentru a nu ne strica nouă, celorlalţi, diversele tablouri perfecte din minţile noastre.
Câţi dintre noi nu am avut, spre exemplu în şcoală, un coleg special, cu care nici profesorii, nici ceilalţi colegi nu ştiau cum să se comporte? Câţi dintre noi nu suferim umilinţe şi jigniri nu doar nemeritate, ci şi profund dureroase atunci când încercăm să facem ceva pentru a integra în societate o persoană cu dizabilităţi? Pentru că poate cel mai important lucru pe care îl putem face pentru o astfel de persoană este să o ajutăm să se simtă integrată, însă pentru această integrare au nevoie de un pic de ajutor, un ajutor pe care fiecare dintre noi îl putem oferi.
Aşadar, de Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, haideţi să fim mai îngăduitori, să îi ajutăm măcar cu un gram mai mult, cu cât putem fiecare dintre noi, să îi facem să se simtă vizibili, utili, iar noi să le fim îndatoritori. Vom aduce, astfel, o nouă rază de lumină în viaţa lor. Cred eu că asta va conta mai mult decât ne putem imagina!
|
