Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la liderul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale a susţinut toate demersurile majore de politică externă a României, cum ar fi integrarea în NATO sau în Uniunea Europeană.

Rămânând consecvenţi, am solicitat şi solicităm statelor membre UE de care suntem legaţi prin limba maternă şi cultură să sprijine România în ceea ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen, votând în consecinţă în Consiliul JAI din 8 decembrie 2022.
România a întreprins toate demersurile necesare, aspect atestat de către experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre după vizitele efectuate în ţara noastră.
Considerăm că votul politic din Consiliul JAI trebuie să confirme realitatea obiectivă, adică faptul că România satisface toate condiţiile de aderare la Spaţiul Schengen.
Solicităm acelor state membre care au exprimat poziţii contrare să revină asupra poziţiei lor pe baza rapoartelor tehnice existente şi să nu fie influenţate la vot de interese politice, care nu au legătură cu procesul de aderare a unui stat membru la Spaţiul Schengen.
Toate statele membre sunt în mod egal îndreptăţite la această aderare, pe baza performanţelor proprii.
Uniunea Europeană este spaţiul nostru comun în care trebuie să funcţioneze aceleaşi reguli pentru toată lumea şi, în consecinţă, solicităm ca noi, cetăţenii României, să fim trataţi la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 9:26