Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat George Șişcu (Grupul parlamentar al PNL)
Avem datoria de a nu mai crea falii în societate! Învrăjbirea diverselor categorii de cetăţeni este toxică şi trebuie evitată!

De prea multe ori creşterile de pensii, de salarii în sistemul bugetar sau ale diferitelor forme de ajutor social suscită dezbateri politice inutile. Nu există în România partide care guvernează şi, cum se spune, „dau“, şi partide care „nu dau“.

Asemenea afirmaţii sunt eronate din start şi sunt de natură să creeze diviziuni în societate, să încingă spirite. La final, cei care au de suferit cel mai mult de pe urma acestui supărător zgomot de fond sunt tocmai pensionarii, angajaţii din sistemul bugetar sau românii care au nevoie cu adevărat de sprijinul statului.
De altfel, Partidul Naţional Liberal a fost în centrul unor guvernări care au produs unele dintre cele mai mari creşteri de pensii, contrat opiniei prea larg răspândite că numai PSD le-a mărit atunci când a guvernat. Acestea sunt faptele. Vorbele aruncate în scop politicianist produc multă confuzie şi nelinişte, cu atât mai mult într-o perioadă atât de complicată precum cea pe care o traversăm, cu atâtea crize concurente.
Majoritatea pensionarilor din această ţară nu sunt speciali. Nu iau pensii mai mari decât salariul pe care l-au avut în anii lor de activitate. Sunt puşi să se descurce, în medie, cu 1800 de lei pe lună. Statul român va trebui să găsească permanent soluţii pentru ca veniturile acestora să crească, şi nu doar cu rata inflaţiei. Nu putem să ne pretindem un stat social democratic atunci când ne lăsăm seniorii, după o viaţă de muncă, la limita subzistenţei. Economia României creşte într-un ritm alert astăzi raportat la celelalte state ale Uniunii Europene. E mult loc de investiţii şi de creştere, dar cea care există trebuie să se vadă în sumele pe care pensionarii le primesc. Sunt semenii noştri care, atunci când au fost în câmpul muncii, şi-au făcut datoria şi au contribuit din salariul lor cu un sfert din venit pentru a susţine pensii. Au aceleaşi drepturi pe care le aveau şi aceia care, din banii de contribuţii, susţineau pensiile aflate în plată. Prin urmare, nu vorbim de bunăvoinţă pe care politicienii o pot arăta sau nu, ci despre un drept al românilor care au îndeplinit stagiul de cotizare şi vârsta de pensionare.
În acelaşi timp, nu aş vrea să ne mai întoarcem vreodată la falia pe care un fost preşedinte al României a creat-o în societate, învrăjbindu-i unii împotriva altora pe angajaţii din sistemul bugetar cu cei din sistemul privat. Nu putem avea servicii publice de calitate fără oameni plătiţi decent pentru a-şi face treaba. Și nu cunosc pe nimeni care doar din salariul de la stat să se fi îmbogăţit în vreun fel. Dacă a făcut abuz de funcţie, atunci plăteşte în faţa Justiţiei. Dar sigur nu şi-a construit palate din leafa de funcţionar. Se aruncă în mod gratuit anatema asupra tuturor salariaţilor oneşti din sistemul bugetar doar din cauza unor excepţii care, însă, în nici un caz nu confirmă regula!
Statul are o datorie faţă de absolut toţi cetăţenii săi. Mediului privat trebuie să îi asigure un sistem fiscal previzibil şi corect pentru a produce plusvaloare şi pentru a asigura salarii bune cât mai multor români. Profesorilor, poliţiştilor, pompierilor, funcţionarilor trebuie să le asigure venituri decente, cât să le permită un trai bun, astfel încât aceştia să fie dedicaţi muncii lor, în slujba contribuabililor, nu să alerge să-şi asigure existenţa pe lângă serviciu, din alte surse. Iar categoriilor defavorizate, statul are datoria de a le suplini neputinţa cu venituri care să le permită fie reinserţia pe piaţa muncii, fie un trai acceptabil.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:38