Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Mirela Furtună (Grupul parlamentar al PSD)
Tinerii reprezintă o prioritate pentru PSD

De la intrarea PSD la guvernare şi odată cu înfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Șanse, tinerii au fost în centrul dezvoltării unor programe ţintite pentru ei.

Astfel, PSD a lansat programe destinate tinerilor, precum Student Invest sau Family Start, menite a-i ajuta să evolueze şi să-şi îndeplinească obiectivele. În acest sens, Ministerul Familiei anunţă o nouă veste bună pentru tineri, care vor putea, din primăvară, să obţină gratuit Cardul European pentru Tineret.
Ministerul Familiei a pregătit documentaţia pentru încheierea parteneriatului cu Asociaţia Cardului European pentru Tineret şi a prevăzut banii în buget pentru organizarea Direcţiilor Judeţene pentru Familie şi Tineret prin care vor fi distribuite cardurile către tineri. În prezent, Cardul European pentru Tineret poate fi obţinut numai contra-cost, iar suma diferă în funcţie de perioada de valabilitate. Din primăvară, însă, Ministerul Familiei va asigura distribuţia gratuită a acestor carduri şi va colabora cu asociaţia din România pentru a găsi alţi parteneri care să ofere reducere şi beneficii.
Cardul European pentru Tineret (European Youth Card) este o legitimaţie destinată tinerilor din Europa, care aduce numeroase beneficii posesorilor săi, atât în ţara de origine, cât şi atunci când călătoresc în restul ţărilor de pe continent. Este un proiect ce a fost pornit în anul 1989 şi, în present, este dezvoltat în peste 38 de ţări în parteneriat cu principalele instituţii europene. Prin acest card, tinerii pot obţine reduceri la cumpărături, teatru şi film, transport în comun sau muzee. La nivel european sunt 6 milioane de posesori ai Cardului European pentru Tineret şi peste 60.000 de locaţii care oferă astfel de beneficii tinerilor.
Persoanele eligibile pentru obţinerea Cardului sunt tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, aşa cum este definiţia tânărului în legislaţia din România. Aceste programe au primit şi o finanţare consistentă în bugetul pe anul 2023, Ministerul Familiei primind un buget de 7 ori mai mare decât în acest an, fiind practic ministerul cu cea mai mare creştere. Bugetul Ministerului Familiei pentru anul viitor va depăşi 620 de milioane de lei, faţă de 86 de milioane de lei. Prin aceste măsuri, PSD demonstrează că tinerii reprezintă o prioritate!
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 11:52