|
primită de la domnul deputat Kiss Janos (Grupul parlamentar al PNL)
15 Ianuarie – Ziua Culturii Naţionale
Ce ne face pe noi, românii, unici în Europa şi în lume? Ce ne conferă identitate, ce ne leagă de rădăcinile noastre şi ce ne indică direcţia de urmat în viitor? Este exact acel ansamblu de idei, concepte, acţiuni şi realizări mai mult sau mai puţin conştiente pe care îl numim cultură.
Dar ce este, în fond, cultura şi, mai mult decât atât, ce este cultura română? Este ea acel ansamblu unic de tradiţii care însoţeşte Sărbătorile de Iarnă? Colindele de Crăciun şi urările de Anul Nou? Cozonacul frământat de mâinile bunicilor noastre? Sau este Mărţişorul din pragul primăverii? Ori poate Căluşarul dansând precum o făceau odinioară dacii?
Este ea sufletul olarului din Horezu transpus în modelele ancestrale de pe ceramica ce iese din mâinile sale ce aduc un zilnic omagiu actului iniţial al Creaţiei? Este preotul din satul de munte care îşi rosteşte predica săptămânală aşa cum o făceau şi strămoşii noştri romani? Ori este, poate, ceva din înţelepciunea politică a lui Neagoe Basarab, din slovele cronicarilor precum Neculce sau Ureche, ori din operele savante ale lui Dimitrie Cantemir? Unde se regăseşte mai mult? În baciul moldovean din Mioriţa? În Mircea cel Bătrân din Scrisoarea a III-a? În hanurile şi cafenelele din Bucureştiul fanariot? În berăriile şi grădinile din Bucureştiul de Belle Epoque?
În moştenirea dacă, romană sau otomană? În idealurile franceze? În moştenirea germană sau armeană? În nici una dintre acestea şi în toate împreună. Pentru că, asemenea oricărui popor, şi cel român este rezultatul unor sinteze. Dar un rezultat unic şi, prin urmare, irepetabil. Și, cel mai mult şi mai clar, în opera lui Eminescu, pentru că de aceea este, el, Poetul neamului românesc. Pentru că l-a cuprins în sufletului lui în toată complexitatea sa şi ni l-a redat în toată minunata lui profunzime!
|