|
primită de la domnul deputat Dumitru Rujan (Grupul parlamentar al PNL)
Prioritatea noii sesiuni parlamentare trebuie să fie adoptarea pachetului de legi privind educaţia
Deputatul PNL Dumitru Rujan apreciază că una dintre cele mai importante priorităţi pe care le va avea Parlamentul în perioada imediat următoare o reprezintă adoptarea legilor educaţiei, cadru normativ de care depinde atât modernizarea sistemului de învăţământ, precum şi majorarea salariilor pentru personalul didactic:
”Apreciez faptul că actuala coaliţie de guvernare a dezbătut şi a decis deja un calendar precis de adoptare pentru pachetul de legi privind modernizarea sistemului naţional de educaţie, astfel încât, până la finalul lunii martie, Parlamentul să se pronunţe asupra proiectelor de legi adoptate de Guvern. Acest demers reprezintă o necesitate majoră pentru societatea românească, având în vedere faptul că, prin Proiectul România Educată iniţiat de preşedintele României, ne-am asumat cu toţii atingerea unui set important de obiective, precum: creşterea calităţii actului de învăţământ, reducerea abandonului şcolar, dezvoltarea infrastructurii şcolare, o educaţie centrată pe competenţe şi aducerea şcolii româneşti cât mai aproape de nevoile pieţei muncii.
Vreau să cred că Parlamentul va dezbate în procedură de urgenţă şi cu maximă rigurozitate aceste legi, iar, pe lângă reformele legate de curriculum şi cariera didactică, un punct important trebuie să îl reprezinte şi salarizarea stimulativă din învăţământ. Școala românească se bazează pe profesori şi învăţători extrem de competenţi şi dedicaţi meseriei care, însă, nu beneficiază de o salarizare pe măsura importanţei sociale a muncii lor. La actualul nivel de salarizare din învăţământ nu putem avea pretenţii ca cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor sau liceelor pedagogice să aleagă o carieră în învăţământ. Salariile în acest sector au rămas în urmă, iar inflaţia din ultimul an le-a afectat şi mai puternic. De aceea, am toată încrederea că negocierile pe care le-a purtat prim-ministrul Nicolae Ciucă la sfârşitul anului trecut cu sindicatele din educaţie vor conduce la identificarea resurselor financiare, astfel încât şcoala românească să fie atractivă atât pentru elevi şi studenţi, cât şi pentru învăţători şi profesori. ”
|