|
primită de la doamna deputat Elena Stoica (Grupul parlamentar al PSD)
Investiţiile în economie şi susţinerea populaţiei, cheia relansării României
Guvernul susţinut de PSD demonstrează indiscutabil că şi-a atins ţintele fixate în ceea ce priveşte obţinerea performanţelor economice mult dorite de toţi românii. Avem cifre record în 2022, primul an din istoria recentă a României în care creşterea economică a fost bazată pe investiţii, nu pe consum.
Acestea nu sunt vorbe în vânt, ci realitatea conferită de datele oficiale, care indică, în mod fără echivoc, faptul că economia românească a trecut la stadiul de economie matură, stabilă, cu perspective ferme de dezvoltare.
Astfel, anul trecut a fost investită în economie suma de 73 miliarde de lei, un record absolut pentru investiţiile publice româneşti după 1990. De asemenea, potrivit estimărilor Băncii Naţionale a României, în economia noastră au ajuns 11,3 miliarde de euro ca investiţii străine directe. Un alt indicator extrem de important este rata de absorbţie a fondurilor europene, care în 2022 a fost de 73%, respectiv cel mai mare procent de la intrarea României în Uniunea Europeană până în prezent
Informaţiile prezentate certifică faptul că PSD îşi respectă angajamentele luate în faţa românilor, care se transpun într-un progres considerabil al investiţiilor în economie, într-un moment extrem de dificil pe plan mondial. Infuziile de care a beneficiat întregul palier economic s-au materializat, implicit, în noi locuri de muncă, stabile şi bine plătite, în dezvoltarea altor sectoare conexe, precum serviciile, comerţul şi turismul, precum şi în obţinerea unei predictibilităţi absolut necesare ţării noastre, în raport cu potenţialii noi investitori, atât autohtoni, cât şi din străinătate.
În paralel, la începutul acestui an, am reuşit să punem în aplicare noile măsuri de sprijin, marea majoritate iniţiate şi propuse de PSD, astfel încât cele mai devaforizate categorii ale populaţiei să fie ajutate la modul concret să depăşească vicisitudinile acestei perioade dificile, grevată de crize sociale şi financiare, pe fondul creşterii facturilor la încălzire, majorării preţurilor produselor de bază şi a ratei inflaţiei.
Astfel, au fost luate decizii de susţinere financiară a românilor, atât prin creşterea pensiilor, cât şi prin acordarea anumitor instrumente de ajutoare financiare, prin intermediul cărora oamenii cu venituri mai mici să poată trece decent peste această iarnă.
Sunt convinsă că şi în acest an PSD va determina multiplicarea schemelor de ajutor a populaţiei, pentru ca oamenii să resimtă cu adevărat că statul are şi obligaţii, nu doar cerinţe, din partea celor care contribuie la bugetul de stat, prin măsuri pragmatice şi adresate unui număr cât mai mare de români.
|