Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la doamna deputat Cristina Burciu (Grupul parlamentar al PNL)
Securitatea energetică, prioritară pentru România în contextul crizei mondiale

Securitatea energetică rămâne prioritară pentru România şi în acest an, preşedintele Klaus Iohannis reiterând că ţara noastră va continua să adopte măsurile necesare pentru a ne asigura că facturile finale achitate de români vor fi suportabile.

În aceste condiţii, Guvernul condus de liberalul Nicolae Ciucă va lua cele mai potrivite decizii, astfel încât noile tehnologii de producere a energiei, cu costuri reduse, să se reflecte în cheltuielile populaţiei.
În paralel, statele din regiunea Mării Negre şi-au exprimat acordul în ceea ce priveşte consolidarea interconectivităţii în domeniul energiei, demers ce va avea efecte benefice imediate, atât în plan regional, cât şi în plan european.
Cel mai elocvent exemplu în acest sens este semnarea recentă, în prezenţa preşedintei Comisiei Europene, a Acordului cvadripartit dintre România, Azerbaidjan, Georgia şi Ungaria. Documentul reprezintă o etapă vitală în ceea ce înseamnă definitivarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile prin Marea Neagră, fapt ce va contribui la diversificarea resurselor de energie la care vor avea acces statele riverane.
Pe de altă parte, vorbim despre un proiect european care poate fi dat ca exemplu concludent în ceea ce priveşte contribuţia acestor ţări la rezilienţa comună, în faţa provocărilor crizei energetice mondiale. Această rezilienţă nu poate fi tradusă doar prin asigurarea securităţii energetice, de care avem imperioasă nevoie, ci se materializează şi prin crearea unei economii solide a României, capabilă să facă faţă cu succes oricăror şocuri potenţiale.
În acelaşi context, România îşi mai propune creşterea exponenţială a gradului investiţiilor prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, dar şi prin fondurile europene clasice, esenţiale în prezent creşterii economice. Este lăudabil că doar anul trecut economia românească a beneficiat de suma de peste 11 miliarde de euro din fondurile europene, ceea ce reprezintă o performanţă notabilă.
Nu în ultimul rând, ţara noastră va găzdui în acest an, pentru a doua oară, Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, o platformă politică care se doreşte a fi o sursă generatoare de investiţii şi interconectare strategică pe axa Nord-Sud şi de conectivitate între cele 12 state membre, aflate între mările Adriatică, Baltică şi Neagră (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia). Iniţiativa celor Trei Mări are ca obiectiv creşterea convergenţei şi a coeziunii, în paralel cu reducerea decalajului de dezvoltare economică între diferite zone şi state membre ale Uniunii Europene, prin creşterea interconectivităţii în regiune, în domeniile energiei, transporturilor şi celui digital.
Sunt convinsă că România îşi va realiza în acest an obiectivele fixate în ceea ce priveşte politica externă, cu accent pe creşterea rolului şi a influenţei în Uniunea Europeană, respectiv în NATO, precum şi aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 7:12