Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Relaţii publice > Versiunea pentru printare

primită de la domnul deputat Dragoş Cătălin Teniţă (neafiliat)
Cătălin Teniţă: „Ordonanţa cloudului guvernamental favorizează băieţii deştepţi abonaţi la contracte cu statul care au «făcut» digitalizarea în ultimii 20 de ani. Aceeaşi ordonanţă dă control asupra informaţiilor personale ale cetăţenilor către structuri de forţă, cu zero protecţie asupra vieţii private a oamenilor, deci băieţilor care vor să tragă cu ochiul la datele personale ale tuturor cetăţenilor”

Guvernul a emis, în 2022, Ordonanţa de Urgenţă 89/2022 privind serviciile de cloud guvernamental, un document care pune în pericol procesul de digitalizare a României.

Coaliţia de la guvernare se opune îmbunătăţirilor pentru cloudul guvernamental prin legea de aprobare a ordonanţei, lege cerută cu argumente solide de industria de profil din România.
„Ordonanţa perpetuează contractele de software netransparente şi neconcurenţiale, adică cele cu băieţii deştepţi care au nenorocit digitalizarea în ultimii 20 de ani. Vom plăti iar bani grei, din fonduri europene destinate dezvoltării ţării, acelor firme care au făcut prăpăd în digitalizarea serviciilor de sănătate, a educaţiei şi a altor servicii publice”, arată deputatul Cătălin Teniţă, care a depus mai multe amendamente la legea aflată acum în dezbatere.
Mai grav, „ordonanţa dă controlul asupra informaţiilor personale către Guvern, fără a proteja viaţa privată a oamenilor”, atrage atenţia deputatul Cătălin Teniţă. Modelul standard existent în toată Europa de vizualizare a modului în care sunt accesate aceste date lipseşte cu desăvârşire din OUG 89/2022.
„Spaţiul digital ajunge, aşadar, pe mâna unor entităţi din stat opace, fără un control civil real. Asistăm la centralizarea de date personale ale tuturor cetăţenilor, fără ca aceştia să aibă vreo garanţie că aceste date vor fi consultate cu respectarea dreptului la viaţă privată, doar atunci când este strict necesar”, subliniază Cătălin Teniţă.
Ordonanţa actuală stipulează că în cloudul guvernamental pot fi încărcate numai aplicaţii asupra cărora autoritatea publică deţine proprietatea. Această restricţie exclude toate modelele de software licenţiate, cum ar fi Software as Service (SaS), Platform as Service (PaS).
Potrivit deputatului Cătălin Teniţă, acest lucru înseamnă că nu vom avea acces la soluţii bazate proprietate intelectuală şi tehnologii de vârf de la marile companii româneşti care au activitate internaţională recunoscută, precum Bitdefender sau UIPath, sau ale unor furnizori de cataloage digitale sau de soluţii de management a documentelor.
Cătălin Teniţă avertizează că transferarea proprietăţii asupra software-ului nu rezolvă problema captivităţii beneficiarului (lock-in effects), ci acest lucru se rezolvă prin stabilirea unor condiţii clare de migrare, mentenanţă, export de date în formate deschise şi documentare a codului. De asemenea, majoritatea software-urilor comerciale conţin componente cu sursă deschisă (open-source), licenţiate sub diferite licenţe, care nu transferă proprietatea asupra lor. Rezultă că, în forma actuală, nici măcar instalarea sistemului de operare nu poate fi posibilă cu respectarea legii, toate sistemele de operare, inclusiv cele proprietare, având componente open source.
Aşa cum este structurată formula legislativă actuală cu privire la proprietatea intelectuală asupra aplicaţiilor din cloud, beneficiarul (autoritatea publică) trebuie să primească proprietatea asupra aplicaţiilor software contractate. Acest lucru înseamnă că, într-o procedură de achiziţie publică unde se vor prezenta furnizori cu soluţii custom mai scumpe de zeci de ori, dar care vor fi oferite cu transfer de proprietate, şi furnizori de soluţii de tip SaS şi PaS pe bază de licenţiere cu plata unui „abonament”, aceştia din urmă vor trebui excluşi automat ca neeligibili, conform condiţiilor legii.
Este o modalitate prin care statul îşi „garantează” ca aceste aplicaţii vor fi executate la fel ca până acum, de nişte „firme de casă” atent selectate, în condiţii economice defavorabile pentru cetăţean şi la un nivel de calitate absolut inacceptabil.
Deputatul Cătălin Teniţă a redactat şi a depus, alături de alţi colegi parlamentari, o serie de amendamente pentru a rezolva aceste două chestiuni vitale:
1. Un amendament care să permită instalarea în cloud de software asupra căruia beneficiarul deţine dreptul de proprietate (pot fi nişte aplicaţii critice pentru securitatea cibernetică unde statul doreşte controlul exclusiv), dar şi de software licenţiat cu respectarea principiilor de evitare a captivităţii şi software de tip open-source.
2. Un amendament pe tema jurnalizării accesului la datele personale, în care se stipulează necesitatea ca accesul la aceste jurnale să fie continuu, gratuit şi în timp real, pentru utilizatorii sistemului, care să nu necesite apelul la autorităţile publice (sau la instanţă), pentru a determina dacă cineva scormoneşte fără drept prin datele personale.
„Ne exprimăm speranţa că toţi colegii noştri din comisii, indiferent de partidul din care fac parte, vor înţelege că propunerile noastre nu sunt făcute din dorinţa de poziţionare politică, de opoziţie de dragul opoziţiei, ci sunt rezultatul unor solicitări insistente ale structurilor asociative ale companiilor IT româneşti şi ale unor experţi inconstestabili ai domeniului. Hai să reparăm această ordonanţă, atât cât se poate, pentru a da şanse reale de dezvoltare industriei româneşti de IT şi pentru a evita soluţii scumpe şi inutile pentru cetăţeni. Hai să folosim banii din PNNR pentru a da un avânt real digitalizării, prin selecţionarea celor mai bune companii de pe piaţa românească”.
Amendamentele lucrate şi depuse la comisiile raportoare ale Camerei Deputaţilor pot fi citite aici.
Acest comunicat este disponibil şi pe site, cu un scurt extras pe Facebook.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti vineri, 25 septembrie 2026, 12:36