|
primită de la doamna deputat Georgeta-Carmen Holban (Grupul parlamentar al PSD)
Noile molecule introduse pe lista medicamentelor compensate şi gratuite vor contribui esenţial la îmbunătăţirea sănătăţii românilor
Ministerul Sănătăţii a publicat în transparenţă decizională Proiectul unei noi Hotărâri de Guvern, prin care se va permite introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a unui număr de opt noi molecule, din care două sunt aprobate pentru noi indicaţii terapeutice.
Medicamentele vor fi disponibile în România şi sunt destinate, cu preponderenţă, pacienţilor cu afecţiuni oncologice, diabet zaharat şi boli rare. Pentru toate cele opt medicamente, ministrul PSD al Sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, a emis decizii de includere condiţionată şi a încheiat contracte cost-volum.
Moleculele pentru care au fost emise de către ANMDMR decizii de includere necondiţionată în lista medicamentelor compensate şi gratuite au fost trimise comisiilor de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, în vederea estimării consumului. În perioada imediat următoare, aceste medicamente vor fi incluse în lista generală printr-o Hotărâre de Guvern.
În calitate de membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, împreună cu colegii mei, am susţinut aceste decizii luate de conducerea Ministerului Sănătăţii. Reamintesc că anul trecut au fost introduse, prin trei Hotărâri de Guvern, un număr de 76 de molecule noi, ceea ce a reprezentat o creştere elocventă faţă de anul 2021, când au fost introduse doar 56 de noi molecule.
Acest fapt demonstrează, fără echivoc, preocuparea activă a conducerii Ministerului Sănătăţii pentru dinamizarea procedurii de includere a noilor cuceriri din domeniul farmaceutic pe lista autohtonă a medicamentelor compensate şi gratuite, ceea ce se va transpune, implicit, în îmbunătăţirea accesului pacienţilor la terapii inovative, în optimizarea succesului tratamentelor, şi, nu în ultimul rând, în creşterea speranţei de viaţă a românilor.
|